POVESTIRILE LUI PAUȘENIUC. Mă scuzați, dar a născut nora mea!

O poveste despre emoție, familie și cea mai frumoasă veste

Joia de 17 septembrie, cea din preajma Sărbătorii Castanelor, va rămâne pentru totdeauna întipărită în memoria mea și a familiei mele. A fost o zi obișnuită doar în aparență. În realitate, pentru noi, era ziua în care urma să se schimbe ceva pentru totdeauna: venea pe lume prima mea nepoțică din partea copiilor mei.

Nora mea, Gesica, soția fiului meu Cristian, urma să nască. De dimineață, am așteptat cu nerăbdare un semn de la Cristi, care ținea legătura cu spitalul. Telefonul era mereu aproape, iar fiecare apel îmi atrăgea imediat atenția.

Când aștepți venirea pe lume a unui copil, timpul parcă se mișcă altfel. Minutele devin lungi, iar gândurile se întorc mereu la aceeași întrebare: Oare s-a născut? Oare sunt bine mama și copilul?

Cum nu mă mai puteam concentra la nimic, am încercat să-mi ocup timpul și am mers la meciul de handbal feminin dintre Minaur și Dunărea Brăila.

Sala „Lascăr Pană” era ocupată cu o expoziție de „castane”, așa că partida s-a disputat într-o altă sală, mult mai mică și mai puțin primitoare. Dar acestea erau condițiile, iar meciul trebuia să se joace.

Fetele de la Brăila s-au adaptat mai bine la condițiile din sală și la razele soarelui care pătrundeau cu generozitate prin geamuri, „orbindu-le”, în multe faze, pe jucătoarele noastre. La final, Dunărea Brăila ne-a dat cu terenul în cap, învingând Minaur la o diferență de nouă goluri.

Am plecat de la meci și m-am urcat în mașină. În drum spre casă, m-am oprit la Lidl pentru câteva cumpărături.

Am pus produsele pe bandă, am scanat aplicația, iar casierița mi-a spus cât am de plată. Am scos o mână de bani din buzunar și, fără să-i mai număr, i-am întins casieriței.

I-a numărat ea și mi-a spus:

— Domnu’, mi-ați dat prea mulți.

— OK, nu contează. Reține cât am de plată și dă-mi restul.

Mi-a restituit o parte din bani. I-am luat și, chiar în acel moment, mi-a sunat telefonul.

Era Cristi.

Am răspuns.

Și atunci am auzit vestea pentru care așteptasem întreaga zi:

Se născuse nepoțica mea! Era sănătoasă și ea și mama ei!

Într-o clipă, am uitat de meci, de cumpărături, de tot ce era în jurul meu. M-am emoționat atât de tare încât am pornit spre ieșirea din magazin vorbind la telefon cu Cristi.

N-am apucat să ajung prea departe.

Un domn alerga după mine și m-a bătut pe umăr:

— Domnu’, vă strigă casierița!

M-am întors. Într-adevăr, doamna de la casă îmi făcea semne să revin.

— Ați uitat să luați bonul și restul!

Atunci am lăsat telefonul și, fără să-mi mai pese că toată lumea mă privea, am spus cu voce tare:

— Mă scuzați, dar a născut nora mea și am o nepoțică!

Cei aflați la rând s-au uitat spre mine zâmbind. Iar o doamnă aflată mai în spate a spus, cu o urmă de compasiune și zâmbet:

— Săracu’, uite cât este de emoționat!

Și chiar eram.

Poate că, în acel moment, eram cel mai emoționat om din magazin.

Pentru că unele vești sunt mai puternice decât orice altceva. Sunt vești care te fac să uiți unde ești, ce faci și ce ai de făcut. Vestea că ai devenit bunic este una dintre ele.

Copiii sunt, poate, cea mai frumoasă legătură dintre generații. Prin ei, familia merge mai departe, iar odată cu venirea lor pe lume se deschide un nou capitol. Pentru părinți începe o nouă viață, iar pentru bunici apare o bucurie aparte, greu de pus în cuvinte.

Nepoțica noastră a fost un copil mult așteptat de întreaga familie. Am așteptat-o cu emoție, cu speranță și cu rugăciune. Iar acum, când știm că este sănătoasă, nu ne mai dorim decât ca mama și fiica să fie bine și să vină cât mai repede acasă.

Acolo le așteaptă o familie întreagă.

Le așteaptă brațe care vor să le cuprindă, ochi care vor să le privească și suflete care au un „prea-plin” de iubire de oferit.

Iar eu voi păstra mereu în minte ziua în care am aflat că am devenit bunic.

Ziua în care am uitat să-mi iau restul și bonul de la Lidl.

Ziua în care o casieriță și câțiva oameni necunoscuți au asistat, fără să știe, la unul dintre cele mai importante momente din viața mea.

Pentru că, în acea zi, un copil a venit pe lume, iar o familie întreagă a devenit mai bogată în iubire.

Un copil este o adevărată binecuvântare pentru părinți, pentru bunici și pentru întreaga familie.

Iar pentru noi, 17 septembrie nu va mai fi niciodată doar o zi din calendar.

Va fi ziua în care s-a născut nepoțica noastră.

MIRCEA PAUȘENIUC