EDITORIAL. “Atâta să nu uitaţi: că el a fost un om viu…”

Ce este cultura? Ce fac special oamenii de cultură încât sunt atât de apreciați, aplaudați și premiați, unora li se ridică statui în parcuri, alți dau nume de străzi, edificii de cultură și instituții de învățământ; opera unora figurează în manuale și absolut toți sunt înghesuiți în dicționare și enciclopedii. Cu alte cuvinte devin… nemuritori în conștiința colectivă. De ce? Care e meritul lor? Pentru ce îi prețuim pe oamenii de cultură cu atâta râvnă?

În primul rând trebuie să precizăm că oamenii de cultură nu sunt o specie de pe altă planetă. Sunt oameni normali, cu două mâini, două picioare și un corp oarecum simetric. Marele poet Nichita Stănescu obișnui să spune despre marele poet Mihai Eminescu: “Atâta să nu uitaţi: că el a fost un om viu, viu, pipăibil cu mâna. Atâta să nu uitaţi, că el a băut cu gura lui, că avea piele îmbrăcată în ştofă. Atât să nu uitaţi, că ar fi putut să stea la masă cu noi, la masa cinei celei de taină. Atât să uitaţi! Numai atât, că El a trăit înaintea noastră… Numai atât, în genunchi vă rog, să uitaţi!”

Însă oamenii de cultură au o abilitate pe care noi, ceilalți, nu am deprins-o: au capacitatea să vadă lumea cu ochii unui copil care se întreabă DE CE. Răspunsurile lor devin poezii, romane, piese de teatru, cântece, simfonii, picturi șamd. Adică opere de artă. Oamenii de cultură sunt creatori prin excelență, iar operele lor sunt vii, palpabile. La fel cum femeile nasc prunci vii, la fel și ei, zămislitori se numesc.

Din pricina acestei abilități, uneori îi zeificăm și uităm că au fost oameni vii, pipăibili cu mâna…

Dorin Ștef