EDITORIAL. Fără producție privată, prosperitatea rămâne o poveste
Există un adevăr economic simplu, prea des ocolit în discursul public: pentru ca salariile să crească sustenabil, trebuie să crească producția și productivitatea. În special în sectorul privat.
Statul poate mări salarii și pensii, poate acorda sporuri și ajutoare, poate crește taxele sau se poate împrumuta. Dar nu poate decreta prosperitatea.
Prosperitatea reală apare atunci când economia produce mai multă valoare: când firmele investesc, folosesc tehnologii mai bune, devin mai productive, exportă și creează produse și servicii cu valoare adăugată mai mare. Abia atunci pot crește sănătos salariile, profiturile și veniturile statului.
Salariile pot fi mărite printr-o decizie. Productivitatea, nu.
Dacă veniturile cresc permanent mai repede decât valoarea produsă, diferența apare inevitabil undeva: în inflație, taxe, deficit, datorie sau pierderea competitivității.
Sectorul public este indispensabil — avem nevoie de educație, sănătate, infrastructură, apărare, administrație și justiție. Dar toate trebuie finanțate. Iar baza lor financiară este, în cele din urmă, economia care produce.
O fabrică nouă produce. O companie de software care exportă produce. Un agricultor care își dublează randamentul produce. O firmă românească ce investește într-un utilaj și realizează de două ori mai mult cu aceiași oameni produce.
Din această activitate apar salariile și profiturile, iar din ele vin taxele care susțin serviciile publice.
Nici datoria nu poate înlocui producția. Împrumutul este util când finanțează infrastructură, energie, tehnologie și alte investiții care măresc capacitatea viitoare a economiei. Dar când împrumutăm constant pentru cheltuieli curente pe care economia nu le poate susține, nu construim prosperitate. Împrumutăm prosperitate din viitor.
De aceea, adevărata întrebare nu este doar „Cu cât să crească salariile?”, ci „Cum creștem valoarea produsă de fiecare om care muncește?”
Aici este miza României: capital, investiții, infrastructură, energie competitivă, educație relevantă, tehnologie, administrație funcțională, fiscalitate predictibilă și reguli stabile.
Trebuie să facem să merite să construiești o fabrică în România, să reinvestești profitul aici, să transformi o firmă de zece oameni într-una de o sută și apoi de o mie și să exportăm mai multe produse finite, tehnologie și proprietate intelectuală.
O țară nu devine bogată pentru că plătește salarii mari. Devine suficient de productivă și prosperă încât să poată plăti salarii mari din creșterea producției, eficienței și valorii adăugate.
Putem discuta apoi cât taxăm, cât redistribuim și ce model social alegem. Dar înainte de împărțirea prosperității trebuie creată valoarea care urmează să fie împărțită.
Mai întâi producem mai mult și mai bine. Apoi putem împărți mai mult.
GHEORGHIȚĂ ȚIBULEAC
