EDITORIAL. Povestea Halloween-ului

În cultura maramureșeană, respectul pentru strămoși era atât de mare, încât erau asemuiți cu uriașii. Mai mult decât atât, în calendarul de primăvară și toamnă au plantat sărbători de aducere aminte a celor săvârșiți din această lume. Astfel de atitudini și comportamente erau necesare pentru o societate deschisă, care interacționa ca o mare familie. Moșii și strămoșii făceau parte din familia extinsă. Moartea nu era un impediment în acest sens. Orice comunitate avea nevoie de coeziune, pentru a asigura motivația necesară actelor militare, în cazul unei agresiuni exterioare. Evident, religia juca un rol covârșitor în această ecuație.

Nimic din toate acestea nu mai există. Doar sărbătorile au mai rămas spânzurate în calendar, golite de sens, pentru unii. La sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, maramureșenii mărșăluiesc tăcuți spre cimitire, cu flori și lumânări și mulți nu înțeleg de ce. Dacă întreabă, li se răspunde laconic: Așa e obiceiul.

Astfel de tradiții se manifestau în întreg spațiul cultural european. Valurile de emigranți care au trecut Atlanticul, au luat cu ei și tradițiile. O parte s-au evaporat, dar unele au prins pe calapodul culturii americane. Este și cazul sărbătorii numite Halloween. Globalizarea a fost autostrada pe care conceptul a circulat spre toate continentele, deoarece a beneficiat de ceea ce americanii numesc marketing eficient; la fel ca și sărbătoarea îndrăgostiților (februarie) sau sărbătarea Crăciunului (decembrie).

Și în România au prins aceste sărbători confecționate artificial, spre disperarea naționaliștilor și a conservatorilor. Când trăiești într-o lume dominată de internet și televiziuni, cu greu poți opri la graniță astfel de manifestări. E ca un fel de bufet suedez: totul e la liber, se servește cine vrea și cât vrea.

Cu sau fără bostani scobiți, poate nu ar trebui să neglijăm această sărbătoare și să ne rupem din timpul nostru prețios pentru a aprinde o lumânare la mormintele celor plecați să locuiască în cer. Cât mai avem cimitire, pentru că, într-o bună zi, ritualul de înhumare s-ar putea să se transforme într-un ritual de incinerare…

Dorin ȘTEF