EDITORIAL. SIUI nu este doar un server. Este pulsul sistemului medical românesc

În România, există un paradox pe care l-am acceptat prea ușor. Putem trimite sonde în spațiu, putem face plăți bancare în câteva secunde și putem comunica instantaneu cu orice colț al lumii. Dar medicul de familie, farmacistul sau spitalul rămân captivi, de prea multe ori, în fața unui mesaj devenit aproape simbolic: „SIUI este indisponibil.”

Am ajuns să tratăm acest lucru ca pe o normalitate. Nu este.

SIUI nu este doar un program informatic. Este coloana vertebrală a sistemului public de sănătate. Prin el se verifică statutul de asigurat, se validează serviciile medicale, se emit rețete compensate, concedii medicale și se realizează decontările dintre stat și furnizorii de servicii medicale.

Când SIUI se oprește, nu cade doar un server. Se blochează accesul cetățeanului la servicii medicale. Se aglomerează cabinetele. Se formează cozi în farmacii. Crește presiunea asupra medicilor.

Și, cel mai grav, scade încrederea oamenilor într-un sistem care ar trebui să funcționeze tocmai atunci când sănătatea lor depinde de el.

Problema este că aceste blocaje nu mai pot fi prezentate drept accidente. Ele au devenit recurente. De ani întregi.

Iar atunci când o disfuncționalitate se repetă suficient de des, ea încetează să mai fie o excepție și devine simptomul unei probleme structurale.

Conducerea CNAS a recunoscut public că actuala platformă are aproape două decenii, că a fost proiectată pentru un număr mult mai mic de furnizori și că nu mai face față cerințelor actuale. Tocmai de aceea este pregătită o nouă platformă informatică. Este o recunoaștere importantă. Dar ea ridică inevitabil o întrebare:

De ce s-a ajuns aici?

Cum este posibil ca una dintre cele mai importante infrastructuri digitale ale statului să fie împinsă ani la rând la limita funcționării?

Unde au fost planurile de modernizare?

Unde au fost auditurile independente?

Unde au fost investițiile făcute la timp, înainte ca sistemul să ajungă în pragul colapsului?

În administrația românească există o cultură periculoasă. Se investește după criză. Se modernizează după blocaj. Se reformează după scandal.

În loc să prevenim, așteptăm să se strice. În loc să construim reziliență, improvizăm soluții de avarie. Nu este doar o problemă tehnologică.

Este o problemă de guvernanță.

Într-un stat modern, infrastructurile digitale sunt la fel de importante ca autostrăzile, rețelele electrice sau spitalele.

Ele trebuie tratate ca infrastructuri critice. Cu finanțare predictibilă. Cu mentenanță permanentă. Cu audituri periodice. Cu planuri de continuitate. Cu resonsabilități clare.

Cetățenii nu sunt interesați cine administrează serverele și nici ce versiune de software rulează în centrele de date.

Ei vor un singur lucru. Ca atunci când intră într-un cabinet medical, sistemul să funcționeze. Nu peste două ore. Nu mâine. Nu după un comunicat. Ci atunci când au nevoie de îngrijire.

România nu mai poate construi servicii publice digitale pe infrastructuri care supraviețuiesc din nerție.

Dacă vrem un sistem de sănătate modern, atunci digitalizarea nu poate însemna doar aplicații noi și conferințe despre transformare digitală.

Înseamnă investiții serioase în infrastructură. Înseamnă securitate cibernetică. Înseamnă redundanță. Înseamnă testare continuă. Și, mai ales, înseamnă asumarea responsabilității atunci când sistemele eșuează.

Pentru că sănătatea cetățenilor nu poate depinde de norocul că, în ziua în care au nevoie de tratament, serverul funcționează.

Acesta nu este un standard european.

Este un compromis pe care România îl acceptă de prea mult timp.

Gheorghiță Țibuleac