ÎN BORȘA. Șofer cu un comportament deviant și suspect oprit în trafic

Tot mai multe persoane sunt depistate sub influența substanțelor interzise pe drumurile din Maramureș. La Borșa, ieri, 19 octombrie, la ora 14.35, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii din oraș de un borșean de 39 de ani care avea un comportament deviant şi suspect.

„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, arată IPJ Maramureș.

Marcel ȘERBAN

dh
dh