EVENIMENT. Personalitatea lui Valeriu Achim, evocată la Muzeul de Istorie
Achim Valeriu s-a născut la data de 8 aprilie 1923, în comuna Tiream, jud. Satu Mare și a încetat din viață pe 11 februarie 2014.
În anul 1966 a absolvit Facultatea de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj, iar în anul 1984 a obținut titlul științific de doctor în istorie. A făcut parte din Școala de Subofițeri de rezervă Rodna, devenită „Detașamentul Păuliș”, cu care a participat, în 1944, pe front. A fost decorat și devenit veteran de război.
După finalizarea studiilor universitare a lucrat ca profesor de istorie, director al şcolilor generale Sălacea (Bihor), Andrid (Sălaj) (1949-1953); conducător al Muzeului Judeţean Maramureş Baia Mare (1974-1982) și al Teatrului Dramatic Baia Mare (1982-1987).
A debutat în ianuarie 1946, cu articolul „Prealarmă”, în gazeta „Democratul” din Carei. A fost prezent cu articole şi studii din domeniile istorie, cultură şi artă, literatură, învăţământ etc. în publicații precum: „Revista de pedagogie”, „Revista muzeelor”, „Contemporanul”, „Astra”, „Transilvania”, „Familia”, „Tribuna”, „Acta Musei Napocensis”, „Acta Musei Porolissensis”, „Studii şi cercetări” ş.a.
A colaborat la cotidianele locale: „Pentru socialism”, „Graiul Maramureşului”, „Glasul Maramureşului”, „Clipa”, „Bányavidéki fáklyia”, „Gutinul”, „Nord magazine”, „Archeus”, „Marmaţia” ş.a; redactor şef al revistei „Pro Unione”, editată de Fundaţia Culturală „Pro Unione” şi susţinător al revistei „Familia Română”, menționează Calendarul cultural al Bibliotecii Județene Petre Dulfu (2023).
Pentru a marca 100 de ani de la nașterea lui Valeriu Achim, în data de 6 aprilie 2023, în spațiul primitor al Bibliotecii din cadrul Muzeului Județean de Istorie Maramureș s-a desfășurat un eveniment de evocare a prof. dr. Valeriu Achim (1923-2014).
La manifestare au participat și au exprimat opinii și mărturii emoționante: Dan Achim, fiul lui Valeriu Achim, Viorel Rusu, directorul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, profesorul Gheorghe Mihai Bârlea, Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene Petre Dulfu din Baia Mare, Viorel Câmpean, bibliotecar sătmărean, artistul plastic Traian Moldovan, Lucia Pop, muzeograf la Muzeul de Istorie, Janeta Ciocan, muzeograf la Muzeul de Etnografie, Marius Câmpeanu, muzeograf la Muzeul Județean de Istorie, Maria Gârbe, Rodica Amota, Gavrilă Babiciu, Vasile Leschian, Dna Paier, Săluc Horvath, precum și alți invitați.
A fost o întâlnire a aristocraților culturii maramureșene care au evocat personalitatea unui lord al culturii. E lăudabil faptul că au loc astfel de întâmplări și meritul este exclusiv al celor ce știu să prețuiască reperele solide ale culturii.