
EXAMEN PERMIS. Timpi de așteptare și de două săptămâni, în Baia Mare
Tinerii din Maramureș sunt tot mai dornici să obțină permisul de conducere, odată ce au împlinit vârsta de 18 ani. Mai mult decât atât, sunt și cereri din partea adolescenților care au 16 ani și legea le permite să urce la volanul unei mașini cu motor cu ardere internă cu capacitate cilindrică de peste 45 cm3 sau cu motor cu o putere de peste 50 km/h.
În momentul de față, timpii de așteptare pentru susținerea probei practice, este de maxim două săptămâni în Baia Mare. În Sighetu Marmației însă, vorbim de timpi de așteptare mai mari, spun oficialii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș.
”Acum avem un total de 5.744 de persoane examinate. Avem cereri de la persoane chiar de la vârsta de 16 ani la categoriile AM și B1. Majoritatea tinerilor, la împlinirea vârstei de 18 ani, optează pentru obținerea permisului de conducere. Timpii de așteptare în Maramureș sunt sub media națională. La categoria B, la Baia Mare, timpul de așteptare este undeva între 10-14 zile. La Sighetul Marmației timpii de așteptare sunt mai mari, deoarece facem examinări doar două zile pe săptămână”, a declarat Nicolae Bărbos, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș.
Ana-Maria HOJDA








