FĂRĂ PRECEDENT. PSG l-a suspendat pe Leo Messi și nu îi mai prelungește contractul

Tensiune mare la campioana Franței, Paris Saint Germain, după ce starul argentinian Lionel Messi a efectuat o călătorie în Arabia Saudită, care nu a fost autorizată de club.

Ca urmare a acestui fapt, PSG l-a suspendat pe Messi pentru 14 zile, în care are interdicţia de a juca sau a se antrena alături de colegii săi, fără să fie plătit în timpul acestei suspendări.

Septuplul câştigător al Balonului de Aur va rata următoarele două meciuri pe care PSG le va disputa în Ligue 1.

În contractul pe doi ani semnat de Messi cu PSG în 2021, când argentinianul a sosit pe Parc des Princes după despărţirea de FC Barcelona, figurează o opţiune pentru un sezon suplimentar. După incinentul petrecut, oficialii clubului parizian au decis să nu o mai activeze.

Mihai ROMAN

cm
cm