FAȚĂ-N FAȚĂ CU ADEVĂRUL. 235 de elevi și 57 de profesori, reuniți la Baia Mare pentru știință

Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare organizează sâmbătă, 5 aprilie 2025,  a XXII-a ediție a unui proiect extracurricular cu tradiție, Concursul Interjudețean de Referate și  Comunicări Științifice ale Elevilor la Matematică și Informatică- FAȚĂ-N FAȚĂ CU ADEVĂRUL.

Prestigiul acestui concurs a crescut de la an la an, aducând împreună la actuala ediție, 235 de elevi și 57 de profesori din Maramureș și din județele limitrofe, Sălaj și Cluj.  Mai mult decât atât, de anul acesta competiția este inclusă în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară regionale și interjudețene care se desfășoară în România în anul școlar 2024 – 2025, fără finanțare din parte Ministerului Educațieiși cercetării, la poziția 1242, domeniul științific, conform Anexei 3 la OMEC nr. 3026/14.01.2025.

Provocarea acestui eveniment constă în stimularea creativității  atât a elevilor, cât și a profesorilor coordonatori, prin secțiunile  dedicate matematicii, pentru liceeni,  și informaticii atât pentru elevii de gimnaziu, cât și pentru cei de liceu.  Concursul se realizează cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului