FOTO BAIA MARE. Incendiu pe strada Uranus. Două persoane decedate, una carbonizată, alta spânzurată
Un incendiu a izbucnit la un apartament de pe strada Uranus din Baia Mare. Până acum, două persoane și-au pierdut viața.
”În aceste momente pompierii din cadrul Detasamentului de Pompieri „Cpt. Marchis Adrian” Baia Mare intervin pentru lichidarea unui incendiu la un apartament, pe strada Uranus din Baia Mare. La locul intervenției s-au deplasat două echipaje de stingere, un echipaj TIM, 1 autospecială de descarcerare și un echipaj SAJ. În urma incendiului au rezultat două victime, ambele decedate”, informează ISU Maramureș.
ACTUALIZARE:
Pompierii încă sunt la fața locului. Din afară nu se văd flăcări, fum sau urme ale incendiului. Locatarii din zonă, îngrijorați, au ieșit la geamuri să vadă ce s-a întâmplat, iar vecinii s-au adunat în fața blocului, nevenindu-le să creadă că în urmă cu câteva momente, s-a petrecut o tragedie.
Trebuie precizat că la fața locului se află și criminaliștii, pentru a cerceta împrejurările în care s-a petrecut incidentul.
Vecinii spun că cele două victime sunt un cuplu, afla în proces de divorț. Potrivit acestora, bărbatul era o fire violentă și deseori erau scandaluri în familie. Bărbatul nu locuiește împreună cu femeia, însă era foarte gelos. Înainte de tragedie, bărbatul ar fi cerut chiar de la un vecin o cutie de chibrituri.
Oficialii IPJ Maramureș spun că în interiorul apartamentului a fost găsită o persoană spânzurată și o victimă femeie carbonizată.
”Astăzi, 9 februarie a.c., ora 15.15, Politia Municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că, un apartament de pe strada Uranus din municipiu a luat foc.
În interiorul apartamentului au fost descoperite cadavrele a două persoane, un bărbat și o femeie. O echipă complexă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a preluat cercetarea la fața locului. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”.
Ana-Maria HOJDA