
FOTO TĂUȚII MĂGHERĂUȘ. 79 de ani de la moartea poetului erou Ion Șiugariu
Astăzi se împlinesc 79 de ani de la moartea poetului Ion Șugariu, eveniment punctat și de primarul orașului Tăuții Măgherăuș, Dumitru Marinescu. Acesta a precizat că, în localitatea Băița, în anul 1976 a fost amplasat bustul poetului-erou. de asemenea, cei interesați pot vizita inclusiv casa memorială a scriitorului, aceasta fiind amenajată drept muzeu.
,,De dincolo, de sub zidurile orașului cehoslovac Brezna sau din Cimitirul Român de la Zvolen, lumina albă a sufletului poetului ne urmărește încă, amintindu-ne că sub faldurile semețe ale tricolorului românesc a căzut la datorie poetul peregrinar, cel care trecuse prin Alba poartă, prin Țara de foc, lăsând printre lucrurile de campanie Elegiile pentru Ardeal și un Jurnal de front tulburător.
Poetul Ion Șiugariu vede lumina zilei la 6 iunie 1914 în casa minerului-aurar Ion Șugar și a Floarei Șugar, născută Gligan. Este primul copil din cei șase ai familiei și, așa cum mărturisea mama băiatului, la nașterea sa, tatăl a fost nespus de fericit, gândindu-se că va avea, nu peste mulți ani, un sprijin solid în munca de miner. Între anii 1924-1928, Ion Șiugariu urmează clasele gimnaziale ale Școlii Generale nr.7 din Baia Mare, cartierul Valea Borcutului, pe care le absolvă în mod excepțional. La insistențele dascălului Victor Băcilă, elevul Ion Șiugariu se va înscrie la Școala Normală din Oradea și va reuși să ocupe un loc de bursier.
Între anii 1928-1932, Ion Șiugariu urmează cursurile școlii Normale din Oradea, locuind la internatul școlii până la terminarea studiilor. Anii 1932-1934 vor fi decisivi pentru cariera profesională a tânărului absolvent de liceu. Hotărăște să urmeze cursul superior al Liceului „Emanuil Godju”, intrând și de această dată ca bursier pe toata durata studiilor.
Debutul literar al poetului are loc la vârsta de 20 de ani (1934) în revista „Observatorul” din Beiuș, cu versurile intitulate Imn tinereții, pe care le semnează – Ion Șiugariu. Din anul 1935 devine colaborator al revistei „Familia” din Oradea, impunându-se printre tinerele talente ale generației sale. În perioada 1935-1936, Ion Șiugariu devine președinte al Societății de lectură „Vasile Alecsandri”, care la acea dată era îndrumată de Ovidiu Papadima, cu care va lega o strânsă prietenie. Anul 1936 este unul deosebit de important pentru poet și dintr-un alt motiv. Este anul în care tânărul Ion Șiugariu încearcă să-și cristalizeze un drum în viață, oscilând între dorința familiei și a unor profesori de a-l vedea inginer. Anii 1936-1944 sunt anii de ucenicie și efervescență creatoare, ani în care Ion Șiugariu își publică primele volume de versuri, colaborează la diverse reviste ale vremii, scrie cronică literară, critică literară, eseuri și articole, are în manuscris opere care vor vedea postum lumina tiparului. În mai 1944, poetul este concentrat, regimentul său fiind dislocat în zona Jitaru-Mogoșești (Slatina) de unde va fi apoi înregimentat pentru a participa la planul insurecției armate.
În perioada 23-25 august 1944 va lua parte la luptele de la Băneasa și Otopeni. Luptele de la București din acea perioadă au constituit pentru poet „botezul de foc”. Era acum pregătit pentru eliberarea Ardealului, luptă la care participă cu eroism, dar și cu multă emoție. Se pare că destinul său a fost, în primul rând, acela de luptător. Ar fi putut evita experiența războiului, cel puțin prin două șanse uriașe pe care i le oferise viața: bursa de la Oxford, din anii de liceu, și cea din Spania, din timpul facultății și totuși, poetul decide să rămână în țară. Și chiar mai mult: decide să lupte efectiv pentru întregirea neamului. Moare în ziua de 1 februarie 1945 pe frontul din apropierea orașului Brezno, Slovacia.
În semn de omagiu în anul 1976 s-a amplasat în localitatea Băița , bustul poetului-erou Ion Șiugariu. ,,Am străbătut Ardealul de la un capăt la altul și am plâns ori de câte ori ne ieșeau înainte românii din satele eliberate, cu flori în mâini. Aceste bucurii simple au răscumpărat toate grozăviile războiului, toate suferințele pe care le-am îndurat și le vom îndura. (Jurnal de front)”. – 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie / Baia Mare 2018
Foto: Tabăra Internațională de Fotografie Tăuții Măgherăuș – august 2023-
Ana-Maria HOJDA
(P)
