FOTOGRAFIA ZILEI. Librăriile de altădată…

Perioada de glorie a librăriilor băimărene s-a consumat în anii 70-80. Cărțile erau expuse în spații extinse. Cititorii alergau înnebuniți după noutăți editoriale. Cine cunoștea o librăreasă, se considera un om fericit. Mulți dintre băimăreni și-au încropit minibiblioteci în apartamentele lor, fiind mândri de achizițiile pe care le făceau. Dar, ce este mai important, este că oamenii citeau. Nu țineau cărțile pe post de bibelouri. Cărțile erau cheia spre o pseudo-evadare spre lumi și universuri nemaivăzute, în condițiile în care, în acele vremuri, puteai călători doar cu imaginația. Și, în plus, încă nu apăruse internetul, iar oferta posturilor de televiziune era subțire.

Azi, unele librării au cedat în lupta cu economia de piață, iar altele și-au restrâns spațiul de expunere. Clienți, prea puțini. Sunt zile când nici un băimărean nu trece pragul unei librării pentru a cumpăra o carte. Poate, cel mult, rechizite pentru copii. Cărți mai există, e adevărat, dar oamenii le cumpără de pe internet. Sau le împrumută de la bibliotecile publice ca să le citească, pentru că prea puțini mai au rafturi cu cărți în propria locuință. Nu mai e la modă, asta e (Dorin Ștef)

GlasulMM
GlasulMM