GRATUIT. Unde se pot testa femeile împotriva cancerului de col uterin sau mamar

Astăzi a avut loc o conferință de presă pe tema campaniilor de screening a cancerului de col uterin și a cancerului mamar care se desfășoară în Maramureș, în colaborare cu Institutul Oncologic din Cluj Napoca. Până acum, mii de femei au venit să se investigheze.

”În județul Maramureș a început de aproximativ 2 săptămâni o caravană de depistare a cancerului de col uterin și a cancerului mamar. Încurajez femeile ca în toate locațiile unde va merge caravana să meargă să-și facă aceste investigații. E un proiect finanțat din fonduri europene pentru regiunea de Nord-Vest și foarte bun pentru Maramureș. Sper ca viitor să fim parteneri și pe alte screening-uri.

Spitalul Județean va fi implicat și va testa probe pe tot parcursul anului 2023 gratuit în cadrul acestui proiect, la fel cum o vor face încă 2 spitale în acest moment, la Sighet și Vișeu și sperăm să putem și la Târgu Lăpuș și Borșa, dacă condițiile vor permite acest lucru”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

La nivelul județului nostru au fost efectuate până acum aproximativ 4.000 de teste pentru depistarea virusului HPV și 167 de femei au fost descoperite cu leziuni care pot duce la cancer de col uterin.

Screening-ul pentru aceste două tipuri de cancer va continua gratuit până la finele anului 2023. Mamografiile vor fi realizate la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, iar testarea HPV pentru depistarea cancerul de col uterin se va realiza gratuit pe tot parcursul anului 2023 în 5 centre de recoltare:

Baia Mare:

  • Spitalul Județean de Urgență Baia Mare
  • Policlinica 2 – Centrul de Planificare Familială

Vișeu de Sus:

  • Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus

Sighetul Marmației:

  • Spitalul Municipal Sighetul Marmației
  • X RED 3D

Ana-Maria HOJDA

Ana Maria Hojda
Ana Maria Hojda