GRAV. Droguri găsite în zona Spitalului Județean Baia Mare. Comportament suspect la doi tineri

Ieri noapte, în jurul orei 23.00, jandarmii maramureșeni aflați în misiunea de menținere a ordinii publice în zona spitalului județean din Baia Mare, au observat doi tineri care manifestau un comportament suspect.

”În urma efectuării controlului corporal, jandarmii au găsit asupra unuia dintre aceștia trei ghemuri din folie de aluminiu care conțineau o substanță vegetală de culoare verde-oliv cu miros înțepător și o folie de celofan care conținea aceeași substanță. După întocmirea actelor de constatare, aceștia au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Baia Mare pentru continuarea procedurilor legale care se impun.

Jandarmeria Maramureș, împreună cu celelalte instituții specializate, derulează constant activități preventiv- informative destinate tinerilor cu privire la efectele negative provocate de consumul de substanțe interzise și recomandă totodată tuturor cetățenilor să evite astfel de substanțe”, transmit oficialii IJJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA