GREVĂ GENERALĂ. Angajații din Sănătate își vor suspenda activitatea. Vezi de când

Sindicaliștii din Sănătate sunt extrem de nemulțumiți de felul în care evoluează lucrurile privind respectarea prevederilor legii salarizării pentru angajații din Sănătate și Asistență Socială.

În acest context, de săptămâna viitoare Sanitas Maramureș va strânge semnăturile pentru declanșarea grevei generale și suspendarea activității, acest demers fiind unul la nivel național.

”Începând de luni vom declanșa acțiunile de protest, în sensul în care luni va prima zi de strângere a semnăturilor pentru declanșarea grevei generale în sistemul de sănătate și cel de asistență socială.

Vom picheta Ministerul Sănătății în 23 mai, dat fiind faptul că nici la această oră nu s-a semnat contractul colectiv de muncă la nivel de sector, dar și a faptului că acea ordonanță a austerității afectează grav personalul din sistemul sănătate pentru că deja avem o lipsă mare de personal și nu este posibilă realizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor din sistem, ca să vină forță de muncă proaspătă.

Avem presiunea constantă a angajaților de multă vreme și cred că e o acțiune foarte așteptată această decizie pe care Consiliul Național al Federației a luat-o ieri. Sunt convins că aceste acțiuni de protest vor beneficia de un puternic sprijin al membrilor de sindicat”, a declarat Mircea Ciocan, președintele Sanitas Maramureș.

După pichetarea Ministerului Sănătății din 23 mai, va urma greva de avertisment din 8 iunie 2023, cu întreruperea activității în intervalul orar 9.00 – 11.00. Din 15 iunie va avea loc declanșarea grevei generale.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA