GREVA PROFESORILOR. Sindicatele acuză purtătorul de cuvânt al Guvernului că dezinformează
Într-un comunicat comun al federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, FSLI și FSE „Spiru Haret”, către sindicatele afiliate, obținut de Edupedu.ro, acestea susțin că purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a dat informații incorecte despre ce s-a întâmplat la negocierile cu sindicatele.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a susținut într-un comunicat de presă, că „în urma negocierilor Guvern-Federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024.
De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:
1. 40% în primul an
2. 30% în al doilea an
3. 30% în al treilea an”.
În comunicatul celor două sindicate din învățământ, acestea arată că lucrurile nu stau așa cum le-a prezentat Dan Cărbunaru
Referitor la cea mai importantă solicitare și anume majorarea salariilor personalului din învățământ, prin noua lege a salarizării, plecând de la principiul „salariul profesorului debutant să fie cel putin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predare să se realizeze în mod progresiv, in raport de functie, studii, vechime și grad didactic”, Guvernul României nu a acceptat ca acest principiu să fie articol în corpul Ordonanței, ci în Nota de fundamentare, invocând că nu există temei legal.
De asemenea, tot în Nota de fundamentare, se precizează că majorările care urmează să se acorde prin noua lege a salarizării vor fi eșalonate pe maximum 3 ani, variantă cu care sindicatele nu au fost de acord, așa cum, în mod incorect, a apărut într-un comunicat dat de Guvernul României în data de 02.06.2023. (edupedu.ro)
Mihai ROMAN