HANDBAL MASCULIN. Azi, Minaur joacă acasă cu Steaua

Joi, 4 aprilie, de la ora 18.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și Steaua București, joc din cadrul etapei a 21-a din Liga Zimbrilor. Partida va fi arbitrată de Anton Drăgănescu (Târgu Jiu) și Florin Rădulescu (Drobeta Turnu Severin), iar observator FRH va fi Remus Cojocaru (Brașov).

Băimărenii sunt foarte aproape de un nou podium, după cele două din sezoanele precedente. Minaur mai are șase jocuri până la finalul Ligii Zimbrilor și patru puncte avans față de Potaissa Turda și un meci mai puțin. Turdenii au pierdut acasă cu Suceava în această etapă și mai au de jucat și cu Dinamo, astfel că Baia Mare pleacă cu prima șansă pentru poziția a treia.

Minaur este calificată și în semifinalele EHF European Cup, unde va juca cu islandezii de la Valur (20/21 aprilie și 27/28 aprilie, primul meci în deplasare). De asemenea, Minaur va juca acasă cu CSM Focșani, în sferturile de finală al Cupei României (programarea inițială e pe 16 aprilie – aici e posibilă modificarea datei).

Clasament

  1. Dinamo București – 60p (760-549) – 20
  2. CSM Constanța – 52p (612-501) – 20
  3. Minaur Baia Mare– 44p (624-559) – 20
  4. Potaissa Turda – 40p (707-661) – 21
  5. CSM București – 35p (589-572) – 21
  6. ACS HC Buzău – 31p (606-596) – 20
  7. CSU Suceava – 31p (674-702) – 21
  8. CSM Bacău – 27p (610-652) – 21
  9. CSM Focșani – 22p (564-613) – 21
  10. Steaua București – 17p (539-585) – 19
  11. Poli Timișoara – 17p (551-621) – 21
  12. CSM Vaslui – 15p (554-602) – 21
  13. CSM Sighișoara – 15p (529-613) – 21
  14. “U” Cluj-Napoca – 13p (576-669) – 21

(Credit text și foto : csminaur.ro/handbal-m)

GlasulMM
GlasulMM