HORIA NAȘCU. Acțiune de protest împotriva neglijării și poluării apelor

Pe pagina sa de socializare, profesorul Horia Nașcu anunță organizarea unei acțiuni de protest împotriva neglijării și poluării apelor, desfășurată sub egida ”Vâslim împreună pentru ape curate”.
”Cum ne-am mișcat prin gunoaiele tuturor ultima oară când am ieșit pe rîu – de fapt, ca de absolut fiecare dată cînd am vîslit -, noi, cei de le PE APE, asociația neoficială pentru protejarea si savurarea întinderilor de apă din țară, dar și de aiurea (dată fiind iminenta includere a României în Zona Schengen), organizăm prima acțiune de protest împotriva neglijării și poluării rîurilor și lacurilor.
𝗖𝗜̂𝗡𝗗: 22-30 iunie 2024.
𝗨𝗡𝗗𝗘: Pe rîul Somes, de la Dej (Cluj) la Dara (Satu Mare).
Fiecare ambarcațiune se poate alătura grupului de la început pînă la sfîrșit sau pe orice bucată de rîu, indiferent cît de lungă sau scurtă.
Distanța totală: 246 km, 9 zile.
𝗖𝗨𝗠: În orice tip de ambarcațiune, de la barcă cu vîsle până la caiac, canoe, SUP sau camera de tractor (aceasta, în special pentru cei nostalgici!).
Dacă nu aveți barcă, va vom da noi una. In schimb, va trebui să faceți o donație de 1 (un) leu către asociație. („Mai mult?” ziceți?? Ha, cine sîntem noi să va spunem cît să cheltuiți din propriii voștri bani?!)
Înotați pe lîngă noi dacă aveți curajul – ca Avram Iancu pe ultimii 100 de kilometri de riu!
𝗖𝗘 să aveți la voi (pe lîngă barcă):
pentru o călătorie de cîteva ore/o zi:
– șapcă,
– tricou cu mîneci scurte,
– cămașă/tricou cu mîneci lungi,
– pantaloni scurți și lungi,
– cremă pentru protecție solară,
– cremă/spray împotriva insectelor,
– sandviciuri, fructe… orice veți vrea să mîncați,
– lichide (în cantitate suficientă; bere, vin etc.: numai după instalarea corturilor!),
– termos pentru băuturi calde/reci,
– aparat de fotografiat și/sau filmat,
– telefon,
– încărcator,
– baterii externe;
pentru întreaga călătorie, toate cele de mai sus, plus:
– cort,
– sac de dormit,
– saltea de dormit,
– haine suplimentare, inclusiv impermeabile (pantaloni, jacketă/pelerină),
– pijama,
– prosop,
– pereche suplimentară de pantofi/ghete,
– alimente și lichide în funcție de numărul de zile petrecut pe apă,
– cană de călătorie,
– vase de gătit pentru camping,
– lanternă frontală și/sau de alt tip,
– briceag/cuțit/toporișcă.
Recomandate tuturor:
– vestă de flotabilitate/salvare,
– saci impermeabili.
𝗖𝗜𝗡𝗘: Oricine poate să stea în soare perioade lungi de timp (ore/zile) și poate vîsli fără să sufere un atac de cord.
Dacă nu sînteți siguri de starea sănătății voastre, vă rugăm să vă faceți o programare la medicul de familie!
𝗔𝘁𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗲: Copiii și adolescenții trebuie neapărat să fie însoțiți de un adult. Nu vor fi în grup persoane însărcinate cu supravegherea minorilor!” a transmis Horia Nașcu.
Instituțiile statului, invitate să se alăture acțiunii
De asemenea, Horia Nașcu invită și instituțiile statului să se alăture acestui demers de protejare a apelor. La acțiune și-au anunțat deja participarea mai mulți iubitori ai naturii, dornici să schimbe ceva.

”Fiecare ieșire cu barca pe râuri ca Săsarul, Lăpușul, Someșul sau Tisa înseamnă o ieșire în gunoaiele aruncate sau deversate direct în albia râului, precum și în cele colectate de șuvoaie în timpul viiturilor. Nu este de mirare că, în aceste condiții, în ultimii trei ani, oameni care să înoate nu am văzut decât într-un singur loc, pe Someș, în apropiere de orașul Satu Mare, pe o porțiune de apă impropriu denumită ștrand.
Ca urmare, în perioada 22-30 iunie, anul curent, organizam o acțiune de protest. Pentru a atrage atenția populației și autorităților asupra stării râului, vom vâsli pe Someș din locul în care acesta se formează, prin unirea Someșului Mic și a Someșului Mare, la Dej și până la Dara (județul Satu Mare), ultimul loc înainte de granița cu Ungaria unde se poate ieși cu barca de pe râu.
Cu alte cuvinte, pe toată lungimea Someșului românesc. Este vorba, așadar, despre aproximativ 250 de kilometri (246 măsurați pe hartă, mai mulți, pe apă), pe care estimăm să îi parcurgem în nouă zile. Unii dintre participanți vor vâsli pe întreg traseul, ceilalți alăturându-li-se pe parcurs pentru câteva ore sau câteva zile.
Numărul celor care și-au manifestat dorința de a participa este destul de mare – în jur de 40 -, însă, din cele mai variate motive, unii dintre aceștia au fost nevoiți să se retragă în ultimele momente (deplasări în interes de serviciu, concedii, examene etc.). Șase sau șapte ambarcațiuni – bărci cu vâsle, caiace, SUP-uri – vor porni hotărâte sâmbătă-dimineața din Dej, altele alăturându-li-se in zilele următoare, în două-trei puncte de pe traseu.
Acțiunea se constituie într-o primă etapă dintr-o serie menită să schimbe, prin activități similare, dar și prin programe și activități educaționale, mentalități, practici, obiceiuri și, astfel, starea și soarta apelor noastre.
Socotim că parteneri firești în această acțiune trebuie să ne fie Apele Române, Consiliile Județene Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare, primăriile localităților de pe malurile râului și ale afluenților săi, precum și organizații și asociații de mediu, țelul nostru, al tuturor, fiind unul și același: ape curate”, mai precizează acesta.

 

Ana-Maria HOJDA

sursa foto: Horea Nașcu/Facebook

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA