ÎN BAIA MARE – Două femei salvate de poliție în miez de noapte. Erau fugărite de un bărbat
Nu e bine să circuli prin Baia Mare după lăsarea întunericului. Aseară, 17 decembrie, polițiștii băimăreni au emis două ordine de protecție provizorie pe numele a doi bărbați care și-au amenințat respectiv agresat fizic fostele concubine.
În primul caz, fapt, polițiștii au fost sesizați de către o tânără cu privire la faptul că mama sa a fost agresată fizic de fostul concubin al acesteia.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 36 de ani ar fi fost agresată fizic de către fostul concubin de 32 de ani, care a plecat de la fața locului după ce ar fi comis fapta. Totodată, în jurul orei 00.00, în timp ce polițiștii efectuau serviciul de patrulare pe bulevardul Unirii din municipiu, au observat un bărbat care fugea după două femei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are 28 de ani, este din Baia Mare și este fostul concubin al uneia dintre femeile după care alerga. Cele două tinere de 24 respectiv 26 de ani au relatat faptul că în timp ce au ieșit din scara unui bloc, bărbatul le-a așteptat și le-a amenințat, moment în care acestea au fugit până au fost interceptate de echipajul de poliție”, arată IPJ Maramureș.
Polițiștii au întocmit în ambele cazuri dosare penale, fiind emise ordine de protecție provizorie pe numele bărbaților.
Marcel Șerban