
ÎN MARAMUREȘ. Dezvoltare fără precedent a sistemului privat de unități medicale
Sistemul public de sănătate din județul Maramureș s-a restructurat în ultimii 6 ani, prin
comasarea și reorganizarea unor unități din rețeaua publică și prin extinderea rețelei
private de unități spitalicești;
Rețeaua existentă de sănătate este distribuită neuniform în județ, între municipiul
reședință de județ, unde există unități specializate, orașele mici care dispun de unități
spitalicești mai puțin complexe și mediul rural, unde se asigură, în general, doar servicii
medicale de bază (medicină de familie, farmacie), laboratoare de analize și cabinete
stomatologice existând în puține localități rurale;
În paralel cu restructurarea sistemului public, am asistat la o dezvoltare fără precedent
a sistemului privat de unități medicale, care oferă inclusiv servicii de spitalizare de zi și
continuă; totuși, medicina de urgență și intervențiile complexe rămân atributul exclusiv
al unităților de stat;
În județ funcționează în prezent 11 centre de permanență medicală și două unități
medico-sociale, care au însă o capacitate limitată și o dotare necorespunzătoare pentru
a furniza servicii medicale de mai bună calitate. În județ s-au investit sume importante
și în unități medico-sociale la Sighetu Marmației și Șomcuta Mare, care însă nu
funcționează;
(Din Strategia de dezvoltare durabilă a județului Maramureș, 2021-2027)
(Foto: Arhiva Glasul)








