
INCENDIUL de vegetație pe raza comunei Săpânța a afectat 200 de hectare de teren
Ieri noapte, în jurul orei 22:00, pompierii militari au fost alertați cu privire la manifestarea unui incendiu de vegetație uscată, în zona Câmpul Runcului, pe raza comunei Săpânța.
Deplasarea până la locul focarului a fost realizată pedestru, relieful nepermițând accesul cu autospecialele de stingere. Primele forțe de intervenție sosite la locul evenimentului, au efectuat misiunea de recunoaștere, identificând două focare. În acest sens, s-a solicitat sprijinul Serviciul Public Salvamont Maramureș, care au intervenit cu o dronă cu termoviziune.
Din fericire, pompierii au reușit să limiteze propagarea incendiul la fondul forestier. Cei 25 de pompieri militari din cadrul Detașamentului Sighetu Marmației, alături de câțiva membri ai serviciului voluntar pentru situații de urgență Săpânța și personal silvic, au acționat până spre dimineață, pentru lichidarea incendiul, care a afectat circa 200 de hectare de vegetație uscată.