
ÎNCEPÂND CU 1 FEBRUARIE 2026. Prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită
Începând cu data de 1 februarie 2026, regimul indemnizației pentru concediul medical în România suferă o modificare importantă, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 91/2025. Conform noilor reglementări, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită.
Anterior, angajatorii suportau integral indemnizația aferentă primelor cinci zile de concediu medical. După modificare, angajatorii vor plăti doar zilele 2-6 ale concediului medical, iar prima zi rămâne neplătită atât de către angajator, cât și de către stat.
Măsura se aplică tuturor certificatelor medicale emise în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027. Reprezentanții juridice.ro subliniază că, deși prima zi nu este remunerată, aceasta trebuie în continuare înregistrată ca și concediu medical, pentru a fi respectate drepturile angajatului privind suspendarea contractului de muncă și protecțiile prevăzute de legislația muncii.
Experții în legislația muncii avertizează că modificarea poate genera un impact financiar direct asupra angajaților, în special în cazul concediilor medicale scurte, de o zi sau două. Totodată, angajatorii trebuie să actualizeze procedurile interne de salarizare și raportare a concediilor medicale, pentru a se conforma noilor reguli.
(Foto generic. Arhiva Glasul)








