INCONȘTIENȚĂ MAXIMĂ. O mamă s-a filmat cum conduce cu bebelușul în brațe, în Borșa

Inconștiență maximă din partea unei mame din Borșa. Aceasta a condus cu bebelușul în brațe și pe deasupra și-a și filmat isprava și a ținut să arate totul în mediul online. Doar că reacția probabil că nu a fost cea așteptată. Politia s-a sesizat, a identificat-o și i-a aplicat o amendă. În plus, și reprezentanții DGASPC Maramureș  au intrat pe fir și fac verificări.

”Ieri 24 februarie, polițiștii din Borșa s-au sesizat în urma apariției în mediul on line al unui clip video în care apare o conducătoare auto în timp ce conduce un autoturism cu un bebeluș în brațe.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătoarea auto ca fiind o tânără de 25 de ani, din Borșa. Aceasta nu ar fi avut fixată centura de siguranță și și-ar fi transportat fiul de 9 luni în brațe, pe scaunul șoferului fără a fi fixat și prins cu ajutorul dispozitivelor obligatorii de fixare în scaune pentru copii omologate.

Conducătoarea auto a fost sancționată contravențional conform art. 36, alin. 1, din OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 825 de lei. În cauză, urmează sa fie sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru efectuarea de verificări”, transmite IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA