INOVATIV. Începe Școala de vară MERITO. Ateliere pentru 40 de elevi și 20 de cadre didactice. 9 profesori facilitatori și 10 voluntari

Astăzi, 5 august, Școala de vară MERITO își deschide porțile, gazdă fiind Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare. Evenimentul are loc între 5 și 7 august. Școala de vară MERITO include ateliere pentru elevi (primar, gimnaziu, liceu – 40 de copii), ateliere pentru profesori (20 de profesori de toate nivelurile), cu 9 profesori facilitatori MERITO din: București, Tulcea, Sibiu, Dâmbovița, Călărași, Sălaj și Maramureș și cu 10 voluntari inimoși.

Este un demers important prin intermediul căruia sunt aduși în Maramureș dascăli excepționali ai României ce aduc metode inovative de predare și fac un transfer de bune practici în educație.

”Tema din acest an este Nevoia vomunităților de învățare, având ca scop dezvoltarea unei culturi pentru învățare prin promovarea reflexivității, colaborării active și a unui leadership pozitiv în școală. Atelierele se adresează profesorilor și elevilor (primar, gimnaziu, liceu)”, explică prof. Tatiana Cauni, profesor MERITO, organizator.

Participarea la Școala de vară MERITO Maramureș este gratuită și deschisă profesorilor din toată țara, care au mai participat la intervenții MERITO sau din comunități partenere, în limita celor 20 de locuri disponibile, în ordinea înscrierilor, cu participare fizică, în Baia Mare.

GlasulMM
GlasulMM