IPJ MARAMUREȘ se dezice de polițiștii care încalcă legea

Conducerea IPJ Maramureș a trimis un comunicat de presă, prin care precizează clar că nu sunt tolerate comportamente care încalcă legea, din partea polițiștilor.

”Menționăm faptul că, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș are ca deziderat funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri, profesionişti și se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea și vom susţine toate activităţile specifice procedurilor penale pentru deservirea intereselor justiţiei.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș solicită tuturor polițiștilor aplicarea prevederilor Codului de Etică și Deontologie al polițistului și tuturor actelor normative în vigoare. La nivelul instituției noastre nu sunt tolerate comportamente sau acțiuni necorespunzătoare, sens în care, în cazul depistării unor astfel de încălcări ale legii se dispun măsuri conform competențelor, în spectrul disciplinar, contravențional sau penal”, spun oficialii IPJ Maramureș.

Reacția vine după ce, potrivit vasiledale.ro, șeful postului de poliție din Băiuț ar fi fost reținut pentru 24 de ore, pentru luare de mită.

 

Ana-Maria HOJDA

GlasulMM
GlasulMM