ITM MARAMUREȘ. Controale la firmele care deţin sau utilizează agenţi chimici periculoşi la locul de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș a transmis bilanțul ultimei acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale care reglementează securitatea şi sănătatea în muncă, la angajatori din toate domeniile, care deţin sau utilizează agenţi chimici periculoşi la locul de muncă.

Potrivi informațiilor transmise de ITM Maramureș, cu această ocazie s-a realizat o acţiune de informare şi conştientizare privind modul de identificare a riscurilor de expunere la agenţi chimici periculoşi şi necesitatea stabilirii măsurilor care se impun pentru prevenirea producerii unor evenimente grave lucrătorilor din cauza riscurilor de expunere la agenţi chimici periculoşi existente la locul de muncă;

S-au desfăşurat acţiuni de control în cadrul a 8 unităţi din grupul ţintă, au fost identificate 7 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi s-au aplicat 7 avertismente.
Principalele deficienţe constatate: lipsa dotării locurilor de muncă cu mijloace adecvate de prim ajutor (antidot, neutralizanţi), semnalizarea insuficientă pe linie de securitate şi sănătate în muncă, instrucţiuni proprii la utilizarea agenţilor chimici şi liste cu substanţele chimice periculoase, neactualizate.

Mihai ROMAN

cm
cm