ITM Maramureș organizează întâlniri de informare privind discriminarea și hărțuirea la locul de muncă

Situațiile de discriminare și hărțuire la locul de muncă, manifestate sub diverse forme, sunt semnalate tot mai frecvent atât la nivelul Inspecția Muncii, cât și al inspectoratelor teritoriale de muncă din țară.

În acest context, instituția derulează, în perioada mai – decembrie 2026, prin inspectoratele teritoriale de muncă, o amplă activitate de informare și conștientizare adresată partenerilor sociali, cu scopul prevenirii încălcării drepturilor lucrătorilor și promovării unui mediu de muncă echitabil și sigur.

Potrivit reprezentanților Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, pe lângă activitatea de control, prevenția și informarea angajatorilor și a salariaților reprezintă componente esențiale ale activității instituției. Acțiunile vizează creșterea gradului de cunoaștere și aplicare a prevederilor legale privind discriminarea și hărțuirea în relațiile de muncă.

În acest sens, ITM Maramureș organizează întâlniri cu partenerii sociali – instituții publice, angajatori, patronate, sindicate și salariați – în mai multe localități din județ.

Primele întâlniri programate în luna iunie vor avea loc:

  • în data de 10 iunie 2026, începând cu ora 11:00, la Primăria Sighetu Marmației;
  • în data de 18 iunie 2026, de la ora 11:00, la Primăria Vișeu de Sus.

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul autorităților locale și au ca obiectiv promovarea unui climat de muncă bazat pe respect, egalitate de șanse și prevenirea comportamentelor abuzive la locul de muncă.

GlasulMM
GlasulMM