ITPF SIGHET. Doi sătmăreni, depistați cu nereguli la mașinile pe care le conduceau

Doi sătmăreni care au ajuns la frontiera din Sighet s-au trezit că au probleme din cauza mașinilor pe care le conduceau. Unul dintre ei a fost depistat cu un ITP fals, iar al doilea conducea o mașină căutată de autoritățile germane. Potrivit ITPF Sighetu Marmației, în 10 august a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un sătmărean de 21 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz, an de fabricație 2017, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Franței.

„Odată cu pașaportul, sătmăreanul a prezentat polițiștilor de frontieră și certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Existând suspiciuni în ceea ce privește autenticitatea documentului, s-au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu prezintă elemente de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatului în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri oficiale”, arată ITPF Sighetu Marmației.

Tot la frontiera din Sighet, tot în 10 august, s-a prezentat un alt sătmărean de 27 de ani,la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz: „În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autovehiculul în cauză figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Germania.

În acest caz, polițiștii de frontieră maramureșeni i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de 100.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”.

Marcel ȘERBAN

dh
dh