IUBITA UNUI POMPIER. O femeie a incendiat mai multe case înainte de a fi arestată

Caz incredibil produs în România. O femeie este acuzată că a provocat mai multe incendii în decurs de câteva luni, pentru că i-ar fi făcut plăcere să vadă flăcările, dar şi intervenţia pompierilor.

„Cinci incendii au izbucnit la mai multe imobile de pe strada Crișului din Sebiș, în perioada iulie – noiembrie. Polițiștii au început cercetările, iar vinovată se pare că ar fi o femeie de 37 de ani care locuia în vecinătate. Ultima dată a dat foc propriei locuinţe din localitatea Sebiş. De altfel şi celelalte anexe şi magazii unde a pus foc sunt situate tot în vecinătatea casei sale”, scrie stirileprotv.ro.

Autorităţile au descoperit că ea a pus la cale totul. Valoarea pagubelor provocate ajung la 200.000 de lei.

Culmea este că femeia este iubita unui pompier, cu care are şi un copil. Acum este anchetată pentru distrugere în formă continuată. Femeia a fost arestată iar la consultul de specialitate s-a stabilit că are discernământ redus.

cm
cm