KLEVE. Județul Maramureș, prezent la întâlnirea Comitetului Executiv al Asociației Europene a Regiunilor de Frontieră

Reprezentanți ai Consiliului Județean au luat parte recent la întalnirea Comitetului Executiv al Regiunilor de Frontieră, care a avut loc la Kleve, în Germania. Actuala conducere a AEBR își desfășoară activitatea în perioada 2022-2024, fiind alcătuită din președintele Karl-Heinz Lambertz, membru al Parlamentului comunității germane din Belgia, 10 vicepreședinți, precum și din Comitetul Executiv, compus din 38 de reprezentanți din regiuni și euroregiuni membre AEBR.

„Pe agenda noului CE al AEBR s-au aflat subiecte privind organizarea și funcționarea acestei asociații, care reunește în jur de 100 de regiuni de frontieră din Uniunea Europeană și din afara granițelor UE, cu scopul de a promova cooperarea transfrontalieră în Europa și pe alte continente, cu respect deplin pentru diversitate.

În prima parte a întâlnirii, Secretarul general al AEBR, Martin Guillermo-Ramírez, a supus analizei și aprobării strategia și statutul AEBR și de asemenea, a prezentat proiectele derulate de AEBR și activitățile preconizate pentru anul 2023. Discuțiile s-au axat și pe analiza unor bune practici în implementarea proiectelor transfrontaliere prin programul Interreg VI, dar și pe teme europene de interes pentru regiunile europene, în ceea ce privește consecințele războiului din Ucraina asupra cooperării transfrontaliere, aderarea de noi membri, dar și orientările strategice ale Comitetului european al Regiunilor și Alianța pentru Coeziune. În ceea ce privește inițiativele active ale organizației, membrii conducerii AEBR au analizat impactul Programului de Voluntariat Interreg pentru Tineri și prelungirea Programului B-solutions 2.0 – inițiativa AEBR pentru rezolvarea problemelor administrative între frontierele interne ale UE.

Un punct de interes în cadrul reuniunii membrilor Comitetului Executiv al AEBR l-a constituit planificarea activităților pentru anul 2023. Referitor la organizarea întâlnirilor de lucru ale Comitetului Executiv, a fost prezentată propunerea ca Județul Maramureș să fie gazda următoarei întâlniri a Comitetului Executiv al AEBR”, arată CJ Maramureș.

Doru Lazărvicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, a spus: ”Suntem onorați să găzduim o reuniune a membrilor marcanți ai AEBR și să vă prezentăm provocările cu care se confruntă Maramureșul ca urmare a poziționării noastre la granițele externe ale UE. Dorim să vă facem cunoscute acțiunile pe care le derulăm de mai bine de un an, pentru gestionarea crizei refugiaților și pentru sprijinirea vecinilor noștri din Ucraina. Deși ne aflăm în această perioadă dificilă cauzată de conflictul armat din Ucraina, dorim să vă prezentăm și rezultate concrete ale unor proiecte transfrontaliere pe care le implementăm împreună cu parteneri din regiunile înfrățite Transcarpatia și Ivano-Frankivsk, dar și alte eforturi și inițiative ale Județului Maramureș pentru promovarea și dezvoltarea cooperării transfrontaliere.”

Întâlnirea de la Kleve a fost găzduită de Euroregiunea Rhine-Waal, care este un organism public olandez-german cu 55 de organizații membre, inclusiv municipalități, guverne regionale și camere de comerț din regiunea de graniță.

Marcel SERBAN

dh
dh