
TV. Cronica Cârcotașilor continuă fără una dintre vedete
Populara emisiune-pamflet Cronica Cârcotașilor revine în grila postului Prima TV din 15 martie. Emisiunea va continua fără Ioana Petric, care a decis să plece după 15 ani de colaborare cu emisiunea.
„Au fost 15 ani extraordinari, atat de plini si de fericiti, ca n-as putea sa ii cuprind in doar cateva cuvinte. Mi-am petrecut jumătate din viata alaturi de oamenii astia frumoși, care mi-au fost colegi, prieteni, mentori si familie adoptiva, prin urmare aceasta decizie, care imi apartine 100%, nu a fost deloc una ușoară. Cu toate astea, in adâncul sufletului meu, sunt convinsa ca e cea corecta.
Cred ca in viata e important sa iti accepți propriul adevăr si chiar daca inevitabil te gândești si la cei din jur, sa faci ceea ce e mai bine pentru tine. Iar eu asta am simtit acum- nevoia unui nou inceput, nevoia de a ma redescoperi, de a-mi demonstra mie niste lucruri si de a face loc altor visuri”, a scris Ioana Petric, pe Facebook.
În noul sezon Cronica Cârcotaşilor, Şerban Huidu o va înlocui pe Ioana Petric și va prezenta emisiunea, alături de Codruţ Kegheş – Dezbrăcatu.
Mihai ROMAN