LA JUDECATA LUI TALPOȘ. Rezultatele PISA arată dimensiunea dezastrului din învățământul românesc

Analizând la rece rezultatele PISA, ideea centrală devine extrem de clară: școala românească trebuie să renunțe la stocarea excesivă de informații și să pună accent pe gândirea critică, pe aplicarea cunoștințelor și pe dezvoltarea competențelor reale. Școala nu trebuie să concureze cu internetul în privința volumului de informație transmis, ci are misiunea de a-l învăța pe elev cum să înțeleagă, să selecteze, să verifice și să utilizeze această cunoaștere.

Pentru a atinge acest obiectiv, este nevoie de o reducere drastică a materiei prin eliminarea noțiunilor redundante sau depășite, care pot fi găsite rapid printr-o simplă căutare online. Programele școlare trebuie regândite din temelii, pornind de la întrebarea firească „ce trebuie să știe și să poată face un absolvent?”, și nu de la volumul de conținut pe care îl putem introduce. Gândirea critică trebuie să devină pilonul central, astfel încât memorarea mecanică să fie înlocuită de analiză, comparație și argumentare, fiecare noțiune fiind legată direct de situații concrete din viața cotidiană.

În egală măsură, cultura evaluării necesită o schimbare radicală. Subiectele de examen și testele ar trebui să măsoare competențele, raționamentul și capacitatea de rezolvare a problemelor, iar rezultatele PISA să fie privite ca un semnal privind modul în care gândesc elevii, nu ca o simplă întrecere în clasamentele internaționale. De asemenea, introducerea sistematică a alfabetizării digitale și informaționale este vitală pentru ca tinerii să poată deosebi adevărul de dezinformare, manipulare sau propagandă. Ancorarea școlii în realitate devine astfel posibilă prin integrarea educației financiare, civice, juridice și practice, oferindu-le elevilor instrumente utile pentru viitor.

Toate aceste transformări depind însă și de redefinirea rolului cadrului didactic. Profesorul trebuie să devină un facilitator al învățării, renunțând la tiparul rigid bazat pe dictare și reproducere în favoarea dialogului, dezbaterii, experimentului și proiectelor aplicate. Pentru ca acest lucru să fie posibil, școlile și profesorii au nevoie de mai multă autonomie: cadrul național ar trebui să stabilească doar obiectivele esențiale, oferindu-le dascălilor libertatea de a alege cele mai potrivite metode și exemple.

Deși se împlinesc 10 ani de când am părăsit sistemul de învățământ și poate că nu mai sunt ancorat în „reformele” din ultimii ani, rămân la convingerea fermă că educația nu este un moft, ci însuși fundamentul unei societăți.

Iustin TALPOȘ, ex-senator de Maramureș