
LA MUZEUL DE ISTORIE. Proiecție de filme despre oamenii care au făcut România Mare
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș invită toți pasionații de istorie și nu numai la proiecția filmelor documentare „OAMENII MARI CARE AU FĂCUT ROMÂNIA MARE”, realizate de Lucia Hossu Longin sub genericul Memorialul Durerii. O istorie care nu se învață la școală.
Ciclul de filme prezintă portretele a zece personalități care și-au adus contribuția la formarea statului național unitar român și la consolidarea lui. Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără o generație care a creat instituții și legi noi, școli și universități, construind România modernă.
Filmele vor fi difuzate la sediul Muzeului (str. Monetăriei, nr. 1-3), în perioada 21-23 noiembrie, 28-29 noiembrie și în ziua de 1 Decembrie. Prețul biletului este de 2 lei.