LEGE. Actele de violență în public vor fi pedepsite mai aspru

Legea care descurajează faptele de violenţă a fost declarată constituţională de Curtea Constituțională a României, care a respins solicitarea depusă de mai mulţi parlamentari legată de sesizarea de neconstituţionalitate a propunerii legislative de modificare a Codului Penal.

Legea stipulează că „fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani. În cazul în care astfel de fapte sunt comise de persoane care au asupra lor o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a oamenilor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

„Actul normativ mai înăspreşte pedepsele pentru comiterea infracţiunilor de ultraj comise asupra unui poliţistilor, militarilor şi personalului silvic, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, şi, de asemenea, ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Tot cu o treime sunt majorate limitele speciale ale pedepsei atunci când faptele prevăzute în art. 193 din Codul penal, referitoare la lovire sau acte de violenţă au drept consecinţe infirmităţi și anume leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav şi permanent; avortul; punerea în primejdie a vieţii persoanei. Nu în ultimul rând, legea vine şi în sprijinul protejării copiilor, în sensul măririi pedepselor pentru faptele săvârşite asupra acestora, în cazurile de urmăriri fără drept, supravegherea locuinţei, apeluri telefonice şi alte fapte cauzatoare de frică”, spune deputatul Cristina Burciu.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA