LEGILE EDUCAȚIEI. Violența în școli va fi sancționată

Violenţa fizică sub orice formă din şcoli va fi sancţionată, iar exmatricularea elevilor se poate face doar în situaţii foarte grave, cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ, cu excepţia elevilor din învăţământul postliceal.

Această modificare este prevăzută într-un amendament al PNL, PSD şi Ministerului Educaţiei, însuşit de celelalte grupuri parlamentare, adoptat azi de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Elevii au dreptul la apărare şi nu pot fi supuşi unor sancţiuni colective. Pentru a putea fi sancţionaţi, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unităţii de învăţământ, în cadrul activităţilor extraşcolare sau în cadrul activităţilor desfăşurate în mediul online.

Potrivit hotnews.ro, sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcţie de gravitatea faptei, sunt: observaţie individuală; mustrare scrisă; retragerea temporară sau pe durata întregului an şcolar a burselor de care beneficiază elevul; mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ; suspendarea elevului pe o durată limitată de timp; preavizul de exmatriculare; exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ; exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în altă unitate de învăţământ; exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învăţământul postliceal. Aceste sancţiuni pot fi însoţite şi de scăderea notei la purtare, potrivit Agerpres.

Toate sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât şi părinţilor/tutorilor legali. Sancţiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.

Mihai ROMAN

foto Times LIVE

cm
cm