LIGA 3. CSM Sighetu Marmației pune în vânzare abonamente la preț modic

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighetu Marmației anunță că scoate la vânzare abonamente pentru meciurile de fotbal din sezonul competițional 2023-2024 al Ligii 3.

„Acestea se pot achiziționa la sediul clubului, în incinta Sălii Polivalente din cartierul Bogdan Vodă, de luni până vineri intre orele 9-12. Prețul unui abonament este de 50 lei și pe lânga meciurile din sezonul regulat cuprinde și partidele din play-off sau play-out”, informează CSM Sighetu Marmației.

Bilete de intrare la meci se vor putea achiziționa la intrarea in stadion, inaintea fiecărei partide, la prețul de 5 lei.

Copii in vârsta de până la 14 ani si pensionarii beneficiază de INTRARE GRATUITĂ.

In pauza fiecărui meci disputat pe stadionul Solovan se va organiza tombolă, cu premii constând in produse marca CSM Sighet.

Mihai ROMAN

cm
cm