LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Baia-Sprie

Baia-Sprie. Oraş, zona Chioar, Zona Me­­tropolitană Baia Mare, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată (la răspântie de drumuri) între Baia Mare (vest) și Șișești (sud), la 10 kilometri nord-est de Baia Mare, la poalele ma­sivului Mogoşa, pe râul Săsar; zonă de deal (alt. 372 m).

Localităţi componente ale orașului:Baia-Sprie (reşedinţă), Chiuzbaia, Tăuţii de Sus, Satul Nou de Sus. Prima atestare documentară:1329 (Medius Mont). Sigiliul orașului:(sec. al XVI-lea) Inscripția frontală: SIGILLUM CIVITATIS DE MEDIO MONTE. În câmpul sigiliului se află un munte format din nouă stânci, iar pe cele două laturi lucrează câte un miner; cel din dreapta are în mână un târnăcop lung, cel din stânga o daltă şi un ciocan. ♦ Din 1644 se folosește un sigiliu nou având inscripția: SIGILLUM CIVITATIS MEDIO MONTANENSIS. În câmpul sigiliului: un peisaj de munte, format din 12 stânci suprapuse și doi mineri lucrând cu târnăcoape și dălți.

Stema orașului Baia Sprie (2014) se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite. În interiorul scutului se află două figuri de argint, care întruchipează doi bărbați îmbrăcați în costume naționale, ținând în mâini câte un târnăcop. În mijlocul scutului se află o stâncă din care se ridică un stejar cu trei ramuri, având fiecare câte două ghinde. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate. Po­pulaţie:15.476 locuitori (cu localităţile apar­ţinătoare), 10.633 locuitori (în oraşul Baia-Sprie). Gospodării: 5.689 (cu localităţile aparţinătoare). Etnii: 11.318 români, 2.602 maghiari, 606 romi, 17 ucraineni, 25 germani (cu localităţile apar­ţi­nătoare). Culte: 10.141 ortodocși, 2.125 romano-catolici, 702 reformați, 565 greco-catolici, 475 penti­costali, 181 martori ai lui Iehova, 82 creștini după Evanghlie, 76 baptiști, 41 creștini pe rit vechi, 23 adventiști, 7 luterani; 48 fără religie, 5 atei. Nu­mele comun al lo­cui­torilor: băi­sprian, -ă, băisprieni, -e / băi­spriancă, băi­spri­ence. Personalităţi: Gavril Iosif Chiuzbăian (1945-2014), mi­nis­tru al Justiţiei (martie 1994-sep­tem­brie 1996).

Instituții: primărie, poliție orășenească, post de jandarmi montan Șuior, oficiu poștal, ocol silvic, 1 școală gimnazială; 1 liceu (Liceul Tehnologic de Transport Auto), club sportiv școlar, bibliotecă orășenească (din 1956; în prezent deține 24.000 de volume și periodice), cabinete medicale, cabinet stomatologic, farmacie, agenții bancare, bancomate, Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, circumscripție sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, casă de cultură, cămin pentru persoane vârstnice (Casă de Bătrâni); baze sportive: teren de fotbal (iarbă), teren sintetic de minifotbal; domeniu schiabil: pârtiile “Șuior”, cu o lungime totală de 3.600 m, telescaun; pârtia “Mogoșa”, cu o lungime de 3.800 m și o diferență de nivel de 600 m, telescaun; Centru Național de Informare și Promovare Turistică; hoteluri, pensiuni, cabane turistice; complex turistic (Șuior). ♦ Biserici: biserică greco-catolică (“Coborârea Sfântului Spirit”; 1995-2000); biserici ortodoxe: de zid, “Pogorârea Sfântului Duh”, 1986; de lemn, în stil maramureșean, “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, 1999-2000; biserică baptistă (Speranța); biserică romano-catolică; biserică reformată (Piața Libertății); biserică penticostală. Resurse naturale: curs de apă (râul Săsar și pârâul Șuior); bălți, lacuri, pescării (lacul Bodi-Mogoșa); amenajare piscicolă (păstrăvăria Șuior, păstrăvăria Sofia); fond de vânătoare (Gutâi); ciuperci comestibile din flora spontană; culturi pomicole: meri, pruni, cireși și vișini, castani, nuci, aluni; zăcăminte de minereuri auro-argintifere (mi­na Şuior) și cuprifere; fostă localitate mi­nieră (monoindustrială). Alte resurse: microhidrocentrale (MCH Șuior 1, pe pârâul Șuior; MCH Șuior 2, construite în 2012-2013, pe pârâul Săsar); conexiune internet (fibră optică); semnal GSM; infrastructură rutieră (străzi asfaltate); rețea utilități (apă, canalizare, gaz, energie electrică). Arie naturală protejată (de in­teres naţional): Rezervaţia Lacul Albastru, format în urma surpării unor lucrări miniere de pe filonul Dom­nişoara (1919-1920); Rezervația fosi­liferă Chiuz­baia.

Monumente istorice: Centrul istoric al oraşului Baia Sprie (zona delimitată de străzile: N. Iorga, 23 August, Săsarului, Dragoş Vodă şi râul Săsar) (sec. XVIII-XIX); Ansamblul de locuinţe de mineri (str. George Coşbuc) (sec. XIX); Casa de lemn Csaszi, azi casă de rugăciune, cult baptist (str. Gutinului) (1754); Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (str. Horea) (1793); Capela „Calvaria” (sec. XVII); Hotel „Corona” (1890-1909); Sediul Oficiului Minelor, azi Primăria Baia Sprie (1733); Oficiul Minelor (sec. XVIII); Casa parohială a bisericii reformate (1836); Biserica reformată (1889-1890); Biserica romano-catolică „Sf. Maria” (1846-1858); Casa parohială a bisericii romano-catolice (1773); Casa Füstös (str. Săsar, 1) (sf. sec. XVIII); Casa Ceauş (str. Săsar, 3) (1833); Casa Stancsek, azi sediul Administraţiei Financiare (sec. XVIII); Şcoala generală nr. 1 (1880). Monumente de for public: Parc de sculptură modernă (monumente din mar­mură), la bifurcația drumului spre Cavnic; Statuia „Minerului” (1997; autor: Adi Joseph); Fântâna lui Stoll (a doua jumătate a secolului al XIX); Statuia „Fecioara Maria – ocrotitoarea orașului Baia Sprie” (2018; autor: Mircea Rusu).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1329) Medius Mont, (1360) montana nostra (regis) Mi­thel­perg dicta, (1384) civitas Medii Montis, (1390-1455) civitas Felsewbanya, (1406) civitas de Medio Monte, (1523) opidum Felső­banya, (1584) Felsőbánya, (1828, 1851) Felső Bánya, (1909-1919) Baiasprie, Fel­söbánya, (1968) Baia Sprie. Evoluția numelui lo­calității: Muntele de Mijloc, Orașul Muntele de Mijloc, Ba­ia de Sus, Baia-Sprie.

Soluții etimologice.Aşezarea s-a înfiinţat şi s-a dezvoltat având la bază exclusiv exploatarea zăcămintelor subterane. După instaurarea regimului comunist în România, la Baia-Sprie a funcționat (în perioada 1950-1955) o colonie de muncă silnică pentru deținuți politici, fiind încarcerați aici circa 700-800 de condamnați, obligați să muncească în minele de plumb.

În perioada medievală, orașul a fost fortificat. Denumirea din perioada respectivă, Mons Medius (= Muntele Mij­lociu) face trimitere tot la activitatea minieră: munţii din zonă sunt bogaţi în minerale utile (aur, argint, plumb, zinc, cupru etc.). Determinantul mij­lociu se referă probabil la faptul că raportarea s-a făcut faţă de Munţii Gutâi (vârful Gutâiul Mare, 1.443 m; vârful Igniş, 1.307 m; sau vârful Pleş­ca Mare, 1.291 m). Aceeaşi sem­nificaţie o are şi de­numirea germană Mithelperg (din Mittel “de mijloc, mij­lociu” + Berg, rostit regional perg “munte”), precizează V. Frăţilă (2016).

Începând cu anul 1390, localitatea apa­re în documente sub denumirea de Baia de Sus, prin raportare la ex­ploatările miniere situate la 10 kilo­metri vest (Baia Mare). În se­colul al XX-lea, autorităţile schimbă denumirea localităţii în Baia-Sprie. Radu Meruţiu (1936) derivă determinantul Sprie din (Baia) Superioară, (Baia) Su­perie şi de aici Baia Sprie; cu atât mai mult cu cât, în trecut, lo­calitatea se numea Baia de Sus, în magh. Felsewbanya, care ar putea fi tradus şi prin Baia Superioară. Dariu Pop (1938) întărește această ipoteză: “După cum îmi explica pe vremuri marele Vasile Lucaciu, numele Băii Sprii ar însemna Baia Superioară, adică Sprie ar veni de la cuvântul super”. La fel și P. Bilțiu (2013): “Cea mai plauzibilă variantă etimologică este de la latinescul baiae (sic!) + adjectivul superior”. Iorgu Iordan (1963), făcând o analogie cu toponimul Luncasprie (din fostul raion Beiuș), pro­pune Spria ca fiind nume de per­soană.

Însă explicaţia socotită validă a venit din partea prof. Nicolae Felecan (2011). Pornind de la prezumţia “că sem­ni­ficaţia cuvântului spria am putea-o lega de calitatea, dar şi de forma abruptă, piezişă, pe care o are te­re­nul în porţiunea dată”, autorul emite ipoteza că: “adjectivul folosit a fost aspriu, asprie «cam aspru, cam as­pră», de­rivat din aspru (din lat. asper) cu suf. -iu, -ie (…). Deci lunca, valea (…) puteau fi asprii: lunca asprie, valea asprie. De aici, prin că­derea lui a– (=a iniţial), în fonetică sintactică, s-a ajuns la lunca sprie, valea sprie, de unde sprie, articulat spria, a putut rămâne ca nume topic”. În con­cluzie : “Primul termen, care a putut fi Lunca, Valea, a fost înlocuit cu Baia, mină, fiindcă minele con­stituiau principala tră­să­tură a ţinutului sub raport economic. Apelativul baia, în­soţit de calificativul (a)spria, s-a fo­losit pentru a denumi aşezarea, care în Evul Mediu era numită civitas de Medio Monte, iar puţin mai la sud, pe malurile aceluiaşi râu, Baia a fost însoţit de adjectivul mare, Baia Mare, întrucât, ca aşe­zare urbană, era mai extinsă decât Baia-Sprie şi chiar cur­sul râului era mult mai mare”.

La începutul secolului al XX-lea, la est de Baia Mare existau trei localităţi cu același determinant: Baia de Sus, Satul Nou de Sus şi Tăuţii de Sus. În aceste condiţii este firesc că autorităţile au decis mo­dificarea numelui pentru cel puţin o localitate. Oraşul Baia de Sus a de­venit Baia-Sprie (în condițiile în care Sprie a provenit, probabil, de la un microtoponim local, cu vechime apreciabilă, relevant şi de notorietate pentru localnici).

Referitor la al doilea termen al oiconimului, în țară au mai existat și alte localități cu nume asemănător, posibil având aceiași etimologie: Spria (sat, com. Co­loneşti, jud. Bacău), Spria de Jos (ve­chea denumire a satului Spria, com. Co­loneşti, jud. Bacău), Spria de Sus (sat desfiinţat, înglobat în satul Valea Mare, com. Coloneşti, jud. Bacău).

(Din lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene: bdul Unirii – “Steinhard”, Piața Revoluției – “Cartea Românească”,  RFN – “Petre Dulfu” și VIVO – “Cărturești”).