LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Băița

Băița. Sat aparţinător de oraşul Tăuţii-Măgherăuş, zona Chioar, Zona Metropolitană Baia Mare, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată pe valea Băiţa, între Tăuții Măgherăuș (5 km nord) și Ulmoasa; zonă de munte (alt. 223 m). ♦ În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, localitatea a făcut parte din comitatul maghiar Sătmar, iar în perioada interbelică a aparținut de județul Satu Mare, plasa Baia Mare. După al Doilea Război Mondial, a făcut parte din Regiunea Baia Mare, iar din 1968 a intrat în alcătuirea actualului județ Maramureș.

Prima atestare documentară:1334 (Lapuş). Sigiliul localității: (sf. sec. al XVIII-lea) Inscripția frontală: SIGILLUM POSSESSIONIS LAPUS BANYA. În câmpul sigiliului e reprezentată o intrare în mină, susținută de-o parte și alta de doi mineri, iar deasupra intrării în mină, un ciocan și o daltă încrucișate. Populaţie:1.686 locuitori. Dialect:subdialect crişean. Numele comun al locuitorilor: băiţan, -ă, bă­i­­ţeni, -e / băiţancă, băiţence. Nume de familie derivate din numele lo­calităţii: Băiţan; Băinţan. Per­sonalităţi: Ion Şiugariu (1914-1945), poet. Vol. Trecere prin alba poartă (1938), Ţara de foc (1943), Carnetul unui poet căzut în război (1968) etc. Instituții: grădiniță (învățământ preșcolar), ghișeu poștal, muzeu (Casa memorială a poetului Ion Șiugariu); baze sportive: teren de fotbal (iarbă); biserică ortodoxă (de zid, “Sfântul Mucenic Dimitrie”,1909), biserică romano-catolică, biserică penticostală (“Betel”, filială a Bisericii “Maranata” din Baia Mare). Resurse naturale: cursuri de apă (pârâul Băița), fructe de pădure și ciuperci comestibile din flora spontană, fond forestier; zăcăminte auro-argintifere; minereuri complexe (poli­metalice); fostă localitate minieră (mono­indus­trială). Alte resurse: microhidrocentrală (MHC Băița, construită în 2014, cu o putere instalată de 0,771 MW);  conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, energie electrică). Monument istoric: Biserica „Sf. Arhangheli” (1818); Casa de lemn a poetului Ion Şugariu (obiectiv turistic).Monument comemorativ: Troița Eroilor din cele două războaie mondiale (1994).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1334) Lapuş, (1335) Lapos, (1490) Totfalu cum fodinis et mineris auri et argenti Laposbanya appellatis, (1493) Lapys Banya, (1828) Lapos Bá­nya, Bonice, Bagica, (1851) Lápos-Bá­nya, (1909-1919) Băiţa, Láposbánya, (1968) Băița. Evoluția numelui localității: Lăpuș, Baia Lăpuș, Băița.

Soluții etimologice.Nu e sigur că localitatea s-a înființat din rațiuni economice referitoare la exploatarea zăcămintelor miniere, deși acest lucru este posibil. Numele vechial lo­ca­lităţii a fost Lăpuş (1334), devenind Baia Lăpuş abia la sfârșitul secolului al XV-lea. Numele de Băița e consemnat din secolul al XX-lea: “Lucrările miniere de la Băița au fost în permanență amintite în documente alături de cele de la Baia Mare și Baia Sprie. Mărturii ale acestor lucrări sunt conductele de apă, resturile de șteampuri și topitorii, dar mai ales excavațiile subterane, cu intrări vizibile și în prezent”. Explicaţia pentru numele vechiar putea veni de la pârâul care stră­bate localitatea, numit, probabil, în tre­cut, Lăpuş, pe motiv că era un afluent important al râului Lăpuş. Diminutivul Băiţa de­notă o raportare la o baie mai mare, probabil Baia Mare (numită astfel din secolul al XVI-lea). De menționat că, în țară, există și alte localități cu nume identic sau asemănător, având aceiași etimologie: Băiţa (jud. Bihor, Cluj, Hune­doara și Mureş), Bă­iţa-Plai (jud. Bihor).

(Din lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene: bdul Unirii – “Steinhard”, Piața Revoluției – “Cartea Românească”,  RFN – “Petre Dulfu” și VIVO – “Cărturești”).