LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Bicaz

Bicaz. Comună, zona Codru, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată la poalele Culmii Codrului, în partea de sud-vest a judeţului, între Oarța de Jos și Corni; zonă de deal (alt. 279 m).

Localităţi componente ale comunei:Bicaz (reşedinţă), Ciu­ta, Corni. Prima atestare documentară: 1424 (Bykaz­falwa). Populaţie:1.124 locuitori (în comună), 589 locuitori (în satul Bicaz). Gospodării: 557 (în comună). Etnii: 1.086 români (în comună). Culte: 988 ortodocși, 34 penticostali, 34 baptiști, 3 greco-catolici, 4 romano-catolici, 4 martori ai lui Iehova (în comună). Dialect:sub­dia­lect crişean, grai someşean. Numele comun al locuitorilor: bicăzean, -ă, bicăzeni, -e, (bicăzan) / bicăzeancă, bicăzence. Nume de familie derivate din nu­mele localităţii: Bicăzan, Bi­că­­zean (29 de persoane). Nume de familie frecvente în loca­li­ta­te: Mitrea, Sas, Tămăşan, Zaharia.

Instituții: primărie, școală gimnazială, bibliotecă comunală, cabinet medical, farmacie, agenție poștală, cămin cultural, biserică ortodoxă (de zid, “Nașterea Maicii Domnului”, 1979); biserica monument (de lemn, “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, 1723) se află în custodia parohiei ortodoxe; biserică baptistă (“Sfânta Treime”). Resurse naturale: curs de apă (pâraie sezoniere), teren arabil (1.700 ha), fond forestier (400 ha); culturi pomicole: meri, peri, pruni, castani, nuci, aluni. Monumente de arheologie: așezare, sec. II-IV p.Ch., (punct “Corbuțu”); așezare, sec. II-IV p.Ch., (punct “Igoaie”), sit arheologic; așezare, epoca bronzului, (punct “Igoaie”); așezare, sec. II-I a.Ch., Latène (punct “Oarză”), sit arheologic; așezare, Epoca bronzului, Cultura Wietenberg (punct “Oarză”); necropolă tumulară, Cultura Suciu de Sus și grupul Lăpuș (punct “Togul nemților”). Monument istoric: Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (1723). Monu­ment comemorativ: Monumentul Eroilor din cele două războaie mondiale (1997).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1424) Bykaz­falwa, (1475) Bekacza, (1470) Bykaz, (1733) Bikház, (1750) Bikhaz, (1760-1762) Bikacs, (1834) Bicátza, Bgyikaz, (1854) Bikacza, Bi­caz, (1913) Bikácz­falva, (1909-1919) Bicaz, Bikácza, (1968) Bicaz. Evoluția numelui localității: Satul Bicaz, Bicaza, Bicaz.

Soluții etimologice.Dată fiind am­pla­sarea satului, am putea presupune că numele derivă dintr-un apelativ (regional) bicaş (cu var. bd’icaş, bg’icaş, bicaz) şi cu sensul de “loc cu pietriş mult; pietriş”. E posibil ca inițial să fi fost numele unui curs de apă și de aici numele așezării. Apelativul este atestat în judeţul Mara­mureş (dar şi în Transilvania şi Mol­dova) şi provine din magh. békasó, cu sensul de “cuarţ; sarea-broaştei”. A. Scriban (1939) şi A. Ciorănescu (DER) susţin că această etimologie este valabilă atât pentru apelativul bicaş, cât şi pentru to­po­nimul Bicaz. Soluţie identică propune T. Porucic (1931): de la bicaz “loc cu prundiş mult”, var. a lui bicaş “cre­mene”, dar şi I. Iordan (1963). Doar N.A. Con­stantinescu (1963) este de pă­rere că la bază ar sta un antro­ponim: “Bicaz, pârâu, este numele unui mâr­zac tătar, după cronica lui Ureche. Etimologia dată de N. Drăganu, din subst. bicaş «cremene», pronunţat bicaz în Bihor < ung. békásó, şi aceea a lui Weigand < ung. békás «sarea-broaştei», neprobabile”. De menționat că, în țară, există și alte localități cu nume identic sau asemănător, având, probabil, aceiași etimologie: Bicaz, Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean (jud. Neamţ), Bicaş (sat des­fiinţat, înglobat în satul Valea Florilor, jud. Cluj), Bicaşu (jud. Mureş).

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene: bdul Unirii – “Steinhard”, Piața Revoluției – “Cartea Românească”,  RFN – “Petre Dulfu” și VIVO – “Cărturești”).