SĂLSIG. Interes pentru amenajarea unui parc industrial

Una din problemele cu care se confruntă comunele mici este lipsa agenților economici mari, care să ofere locuri de muncă pentru localnici, dar și contribuții generoase la bugetul local. Această sursă de venit ar putea duce la creșterea numărului de proiecte finanțate de Primărie.

Un impediment major în calea acestui deziderat este lipsa terenurilor comunale, în condițiile în care nu a existat o astfel de preocupare, în timpul administrațiilor anterioare, după cum ne mărturisește Daniel Pop, primarul comunei Sălsig:

“Deși ne-am dorit, nu am putut să facem nimic deocamdată în acest sens, deoarece Primăria nu a avut o rezervă de teren. Cu alte cuvinte, nu a fost identificat terenul care e al Primăriei și oricine vine să îi spun: uite, acesta este terenul pe care pot să îl concesionez, pot să îți dau utilitățile… Când am preluat mandatul, în 2020, am avut exact doar trei întăbulări pe Comuna Sălsig. Din acest motiv, am demarat o acțiune de întăbulare. Cred că am cheltuit vreo 100.000 de lei în acest scop, dar pășunile sunt întăbulate, drumurile comunale sunt întăbulate și așa mai departe. Apoi am început să identificăm terenuri rezervă, pe care le-am tot întăbulat. Suntem în situația în care căutăm cea mai bună posibilitate de a comasa terenurile. Acolo, sub deal, prin PUG, e zona industrială. Avem curentul, avem gazul, parțial și apa… Vom încerca să comasăm cel puțin 3-4 hectare. La cine să mă duc să îl chem să investească la noi în comună dacă nu am ce să îi ofer?”, se întreabă retoric Daniel Pop, primarul din Sălsig.

GlasulMM
GlasulMM