LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Cavnic

Cavnic. Oraş (din 1968), zona Chioar, Zona Metropolitană Baia Ma­re, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată la 32 de kilometri est de Baia Mare, pe cursul superior al râului Cavnic, la poalele masivelor Gutâi şi Mogoşa, între Șurdești și Budești, la o al­titudine cuprinsă între 550 m şi 1.050 m; zonă de munte (alt. 576 m).

Lo­ca­lităţi com­ponente ale orașului: Cavnic (nu are localități aparținătoare). Prima atestare documentară:1455 (Kapnek). Popu­laţie:4.976 locuitori. Gospodării: 1.911. Etnii: 4.064 români, 699 maghiari, 26 romi, 8 ucraineni, 4 germani. Culte: 3.715 ortodocși, 743 romano-catolici, 94 reformați, 46 penticostali, 38 baptiști, 27 greco-catolici, 20 adventiști, 25 martori ai lui Iehova, 5 creștini după Evanghlie, 6 fără religie, 6 atei. Numele comun al locui­to­ri­lor: căvnicar, -ă, căvnicari, -e, (căp­ni­car, cămnicar). Porecla locuitorilor: guşaţi. Nume de familie frecvente în lo­calitate: Bindiu, Butuza, Costin, Cris­tea, Danciu, Marc, Pop, Sitar. Instituții: primărie, poliție orășenească, grădiniță, școală gimnazială, liceu (Liceul Economic “Pintea Viteazul”), bibliotecă oră­șenească (din 1969; în prezent deține 17.000 de volume și periodice), oficiu poștal, unitate SMURD, post de jandarmi montan (în subordinea Secției de Jandarmi Baia Mare), cabinet medical, farmacie, spital de psihiatrie, agenții bancare, bancomate, serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor, casă de cultură, muzeu (Muzeul Born și Papp, situat pe str. Eliberării; cuprinde colecții de documente și minerale care au aparținut lui Edler von Born 1742-1791 și Papp Simon 1886-1970, geologi de talie mondială, originari din Cavnic); baze sportive: teren de fotbal (iarbă), teren sintetic de minifotbal; domeniu schiabil (pârtiile “Roata” și “Icoana”, 7 pârtii, cu o lungime totală de 8,5 km, instalații de transport pe cablu, iluminare nocturnă).

Biserici: biserici ortodoxe (de zid, “Nașterea Maicii Domnului”, 1995; de zid, “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, 1976); biserică romano-catolică (“Sfânta Varvara”, protectoarea minerilor; 1800-1812); biserică baptistă; biserică adventistă de ziua a șaptea; Sală a Regatului a organizației religioase Martorii lui Iehova; biserică penticostală (1978). Resurse naturale: curs de apă (pârâul Cavnic); așezare strategică; resurse ale subsolului: minereuri neferoase complexe (cu conținut de plumb, zinc și cupru); două zone de exploatare: Bolduț și Roata-Oanța; nu deține suprafață arabilă; fond forestier (1.800 ha); fructe de pădure și ciuperci comestibile din flora spontană, fond de vânătoare, fostă localitate minieră (monoindustrială). Alte resurse: microhidrocentrală (MCH Cavnic, construită în 2013); conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, gaz, energie electrică). Monumente istorice: Biserica de zid „Sf. Varvara” (1812); Ansamblul de locuinţe şi administraţia minei Cavnic (Cartier Handal) (sec. XVIII-XX); Flotaţia de metale neferoase (1810-1820); Ruinele topitoriei pentru extragerea aurului (sec. XVIII); „Stâlpul Tătarilor”, monument în cinstea victoriei, din 1717, împotriva tătarilor (1852). Monumente de for public: Bustul “Ignațiu von Born” (1742-1791, geolog); Monumentul minerilor (în incinta Exploatării Miniere). Obiective turistice: Pârtiile de skii, Ruinele topitoriei de aur “Logolda“, Stâlpul Tătarilor, Muzeul Born și Papp (Centru Național de Informare și Promovare Turistică). Manifestări tradiționale locale: Brondoșii (tradiție de Crăciun). Târg bisăptămânal de mărfuri (marţi şi vi­neri).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1455) Kapnek, (1555 Capnik, (1585) Kapnik, (1639) Kapnikbanya, (1750) Kap­nic Bánya, (1828) Kapnik, (1835) Kapnyik Bánya, (1850) Kapnik Baje, (1854) Kapnik-bánya, Cannic-Baiea, (1909-1919) Capnic, Kap­nikbánya, (1968) Cavnic. Evoluția numelui localității: Capnic, Baia Capnic, Cavnic. Numele vechi utilizat de localnici: Ca­pnic.

Soluții etimologice.Referitor la întemeierea localității, legenda spune că “mai demult o fost acolo un cioban. Şi ciobanul ăsta avea un cap foarte mic, cap mic. Şi s-o stabilit definitiv acolo. Venea din Valea Mureş. Păştea p-acolo, pân zona aia, oile şi s-ar fi stabilit acolo cu familia şi cu gos­podăria. Şi dup-aceea, venind şi alte familii în zona aia, când încă nu s-o fost început exploatările mine­reului pe-acolo, când o vinit zice: «Păi hai să mergem întâi la Cap Mic, să vedem unde ne putem aşeza şi noi». Şi din cuvântul de Cap Mic i-o rămas numele, după ce-or crescut familii două, trei, patru, cinci, o sută, de Capmic. (…) În comună numai aşa să ştia, că unii spuneau că nu ie corect spus Cavnic, îi corect spus Capmic”.

Etimologie incertă. Fost centru minier, aşezarea a purtat, timp de cinci secole, de­nu­mirea de Capnic. Denumirea actuală ar putea proveni de la un subst. dial. arhaic *cavnic, cu sensul de “lucrător în exploatare minieră de suprafaţă; săpaş”, derivat din cav, cavă “groa­pă, cavernă”. Există posibilitatea ca acest apelativ să fi devenit un supranume (la fel cum adj. harnic > supranumele Harnic > n.fam. Harnic) al unei persoane care a avut în responsabilitate colonia de muncitori din zonă. În schimb, P. Bilțiu (2013) propune o derivare din “latinescul cavao,-are = a scobi pe sub pământ, pe sub așezare”. După Kiss Lajos (I, 682), rom. Cavnic provine din magh. Kapnikbanya, care în 1566 ar fi fost notat Kapolnik, Kapolnok, ceea ce înseamnă că este o formă coruptă din magh. kápolna “capelă” (care a dat în română și top. Copalnic).

După alte teorii, numele localității derivă de la numele râului, care la rândul său derivă din sl. kopaonik “a săpa”. La rândul său, istoricul Ilie Gherheș (2012) trece în revistă și alte ipoteze: “Povestea bulgărului de aur găsit de către un păcurar cu capul mic (Capnic) pare cu atât mai posibilă într-o zonă ca aceasta unde, pe timpuri, aurul putea fi găsit și în apa râului (…). Epuizând legenda și luându-ne și porția de spe­culație necesară să mai amintim că există și supoziția că numele ar putea proveni de la cuvântul «cave», care înseamnă peșteră, în limba latină”. În cele din urmă, Gherheș își exprimă opțiunea pentru derivarea antroponimică propusă de tradiția populară: “Majoritatea atestărilor documentare păstrează rădăcina de bază a toponimului-antroponim – Cap(m)nic”.

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene: bdul Unirii – “Steinhard”, Piața Revoluției – “Cartea Românească”,  RFN – “Petre Dulfu” și VIVO – “Cărturești”).