
LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Dealul Mare
Sat aparţinător de comuna Coroieni, zona Lăpuş, județul Maramureș, regiunea Transilvania (de Nord); în trecut, cătun al satului Coroieni. Localitate situată la poalele Culmii Brezei, la est de Drăghia și Coroieni, la 69 de kilometri de Baia Mare; zonă de deal.

Prima atestare documentară: 1521(Ujffalu). Populaţie:210 locuitori. Dialect:subdialect crişean (de tranziţie). Numele comun al locuitorilor: delean, -ă, deleni, -e / deleancă, delence. Nume de familie frecvente în localitate: Bogdan, Dan, Groza, Stanciu, Voievod. Instituții: agenție poștală, biserică ortodoxă (de zid, “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, 1875), biserică penticostală (2003). Așezământ monahal: Mănăstirea Dealul Mare, rit ortodox, construcție din piatră, cu hramul “Sfântul Prooroc Ilie”, obște de călugări. Resurse naturale: teren arabil, livezi, fânațe. Monument comemorativ: Monumentul Eroilor (1975), obelisc amplasat în curtea bisericii.
Originea numelui localității
Denumiri atestate: (1521) Ujffalu, (1585) Felseo Galigo, (1590) Dilleofalwa alias Felseo Galgo, (1607) Dalmare, (1613) Dalmarya alias Ujfalu, (1615) Dalmár, (1664) Dalmaria, (1665) Gyalmagra, Dalma, (1680) Dálmajre, (1750) Gyalu Mare, (1808) Gyálul máre, (1831) Dalmaren, (1850) Djalu Mare, (1854) Dalmár, Dealu-Mare, (1909-1919) Dealu-mare, Dombhát, (1968) Dealul Mare. Evoluția numelui localității: Satul Nou, Dealul Mare.
Soluții etimologice. La începutul secolului al XVI-lea, aşezarea e numită de administrația maghiară Ujffalu (= Satul Nou), de unde am putea presupune că a fost înfiinţată în preajma primei atestări documentare, probabil cu rang de cătun. La sfârşitul aceluiaşi secol aflăm că proprietar al așezării era un oarecare Gálig (de unde Felseo Galigo). Începând cu 1607, toate documentele vorbesc despre Dealul Mare (în forma: Dalmare, Dalmaria, Gyalmagra etc.). Este vorba, evident, de un microtoponim local care exista anterior înfiinţării aşezării, după cum precizează și A. Rezeanu (2011): “Oiconimul Dealul Mare c. Coroieni – MM, asociat cu toponimul Dealul Mare și cu îmbinarea liberă dealul mare, își individualizează statutul semantic, fixat pe un singur sem «așezare situată în posibila proximitate a unui deal», al cărui nume, decriptat în cadrul celei de-a doua trepte de geneză, poate fi pus în legătură cu îmbinarea de doi termeni”.
(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene: bdul Unirii – “Steinhard”, Piața Revoluției – “Cartea Românească”, RFN – “Petre Dulfu” și VIVO – “Cărturești”).








