LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Dumbrava

Sat aparţinător de oraşul Târgu-Lăpuş, zona Lăpuş, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată sub Şatra Pintii, la 4 kilometri nord de Tg. Lăpuş, pe Valea Dobri­cului, între Târgu-Lăpuș și Stoiceni; zonă de deal.

Prima atestare documentară: 1584 (Debreczen). Populaţie:183 lo­cuitori. Gospodării: 83 case (1977). Dialect: subdialect crişean (de tranziţie). Nu­mele comun al locuitorilor: dum­bră­­vean, -ă, dumbrăveni, -e / dum­bră­veancă, dumbrăvence. Nume de familie derivate din numele loca­lităţii: Dumbrăvan, Dumbrăveanu. Personalităţi: Dorel Petrehuş (n. 1957), pictor, muzeograf (la Muzeul Țării Oașului); membru UAP. Artistul Anului 2015 (premiu oferit de UAP Baia Mare). Biserici: biserică ortodoxă (de zid, “Sfânta Treime”, 1980); biserica monument (“Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, 1860) se află în custodia parohiei ortodoxe. Resurse naturale: curs de apă (pârâul Dobric), teren arabil. Monument istoric: Biserica de lemn „Sf. Arhangheli”.

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1584) Debreczen, (1598) Kis-Debreczen, (1631) Oláh-Debreczen, (1733) Valle Debreczen, (1750) Kis-Debreczen, (1831) Dobriczinas, Do­brocsél, (1850) Dobriczel, (1854) Kis-Debreczen, Do­briţel, (1909-1919) Do­briţinaş, Kisdebreczen, (1968) Dumbrava. Evoluția numelui localității: Debrețin, Debreținul Mic, Debreținul Românesc, Dobriținaș, Dobrițel, Dumbrava. Numele vechi utilizat de localnici: Dobriţinaş.

Soluții etimologice.Denumirea actuală, Dumbrava (< apelativul dumbravă “pădure tânără și nu prea deasă, care crește în văi pe lângă râuri sau la șes; prin extensie, pădure de stejar”), e de dată recentă, fiind dată de ad­ministraţia ro­mânească după 1918. De menționat că, în țară, există numeroase localități cu nume identic, având, probabil, aceiași etimologie.

Denumirea din timpul administrației maghiare era Debrețel sau Dobrițel, spre sfârșitul secolului al XIX-lea devenind Dobriținaș. Conform tra­diţiei, “satul a fost întemeiat între anii 1553-1554, de urmaşii famililor Miko şi Fabian, familii originare din oraşul De­breczen din Ungaria, de aici pro­venind numele satului”, după cum se menționează într-o lucrare cu caracter monografic al zonei Lăpuș (2004). Am putea considera varianta Dobriţel ca fiind forma diminutivă de la top. De­bre­czen. Dealtfel, variantele vechi, ofi­ciale, ale denumirii satului erau De­breczen (1584) şi Kis-De­breczen (1598, 1750, 1854).

Totuşi, filologul I. Pătruţ (1984) crede că la originea oiconimului stă un nume de persoană: în afară de localitatea lăpuşeană Dumbrava (numită în trecut Do­briţinaş), mai există în jud. Sălaj o localitate (Vă­durele), numită, în do­cumente, De­breczen (1543) şi Kis-Debreczen (1854), iar pe teritoriul Ungariei există un oraş cu numele Debreczen (numit, în graiul românilor din nord-vest, Dobriţân); în concluzie: “Fără îndoială că toate cele trei Debreczen repre­zintă adaptarea ca toponim a unuia şi aceluiaşi nume de persoană”. Numele, la ori­gine, ar fi slav, reprezentând un adj. posesiv, derivat cu suf. -in de la o temă Dobric- (pronunţat Dobriţ), cf. antroponimul slav Dobrica; ra­portarea (Dobriţi­naş) se face faţă de un *Dobriţin neatestat, nu faţă de localitatea ma­ghiară Debreczen, afirmă I. Pătruț.

din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene: bdul Unirii – “Steinhard”, Piața Revoluției – “Cartea Românească”,  RFN – “Petre Dulfu” și VIVO – “Cărturești”).