LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Merișor

Sat aparţinător de oraşul Tăuţii-Măgherăuş, zona Chioar, Zona Metropolitană Baia Mare, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată pe culoarul Some­şului, între Buşag şi Bârgău, la 13 kilometri vest de Baia Mare; zonă de câmpie.

Prima atestare documentară: 1493 (Mo­nosthory). Sigiliul localității: (1786) Inscrip­ția frontală: SIGILIUL POSSESSIONIS MONOSTUR. În partea superioară a câmpului sigilar se află o semilună și o stea, dedesupt un râu, iar în mijlocul câmpului un copac, un fier de plug, un brăzdar și un curățător de plug. Partea inferioară a câmpului sigilar este înconjurată cu o cunună de flori. Populaţie: 265 locuitori. Dialect: subdialect crişean. Nu­mele comun al locuitorilor: merişorean, -ă, mer­i­şo­reni, -e / merişoreancă, meri­şo­rence. Personalităţi: Dumitru Mureșan (1929-1988), prozator. Vol. Pintea Viteazul (1973), Frumoasa Spria (1977). Instituții: cămin cultural, biserică ortodoxă (de zid, “Sfântul Mucenic Dimitrie”, 1868; până în anul 2000, filie). Resurse naturale: curs de apă (râul Someș), teren arabil. Alte resurse: conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, gaz, energie electrică).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1493) Mo­nosthory, (1512) Mo­nos­thor, (1648) Monostor, (1828, 1851) Monostor, (1913) Szamos­mo­nostor, (1909-1919) Mănăştiur, Mo­nostor, (1968) Merișor. Evoluția numelui localității: Mănăştiur, Mănăştiur pe Someş, Merișor. Numele vechi utilizat de localnici: Mă­năştiur.

Soluții etimologice. Numele vechi a lo­calităţii trebuie văzut în relație cu un microtoponim local preexistent care a conținut apelativul mănăstire, în magh. Monostor, întors în limba română în varianta Mă­năştiur. La înce­putul se­colului al XX-lea, autoritățile românești înlătură vechea denumire de origine maghiară, numind localitatea în mod arbitrar: Me­rişor, din apelativul merişor, cu sensul de “arbust de munte, cu fructe co­mestibile” (Vaccinium vitis idaea) (< subst. măr “pom” + suf. -işor). De menționat că, în țară, există și alte localități cu nume identic sau asemănător, având, probabil, aceiași etimologie: Merişor (în jud. Mureş, Hunedoara și Covasna), Merişoru (jud. Dâm­boviţa și Mu­reş), Merişoru de Munte (jud. Hune­doara).