LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Șieu
Comună, județul Maramureș, regiunea istorică Maramureş, Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată (la răspântie de drumuri) între Rozavlea, Bogdan Vodă, Botiza și Poienile Izei, în depresiunea Maramureş, pe valea Izei, la 37 de kilometri de Sighet; zonă de deal.
Localităţi componente ale comunei: Şieu (nu are localități aparținătoare). Prima atestare documentară: 1373 (Sayo). Populaţie: 2.348 locuitori. Gospodării: 1.051. Etnii: 2.310 români. Culte: 2.114 ortodocși, 113 adventiști, 85 greco-catolici. Dialect: subdialect maramureşean. Numele comun al locuitorilor: şieuan, -ă, şieuani, -e, (şeuan) / şieuancă, şieuance, (şeuancă). Porecla locuitorilor: guba-n biserică. Nume de familie frecvente în localitate: Dunca, Florea, Man, Sas. Instituții: primărie, grădiniță, școală gimnazială, bibliotecă comunală (din 2003), ghișeu poștal, cabinet medical, farmacie, cămin cultural, biserici ortodoxe (de zid, “Sfânta Treime”, 1989; de lemn, “Cuvioasa Paraschiva”, după 1990); biserică greco-catolică (“Nașterea Preacuratei”, monument istoric); biserică adventistă de ziua a șaptea. Resurse naturale: curs de apă (pârâul Șieuț); culturi pomicole (meri, pruni); fânațe. Monument istoric: Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (1760). Monument comemorativ: Monumentul Eroilor căzuți pe câmpurile de bătălie (2012).
Denumiri atestate: (1373) Sayo, (1411) Sayow, (1420) Sajou, (1458) Sayo, (1828, 1851) Sajó, Sejeu, (1909-1919) Şieu, Sajó, (1968) Șieu.
Soluții etimologice. Potrivit legendei, “numirea Şieu e explicată în acelaşi sens [ca şi Ieud]: un altul rătăcit în pădure după apă ar fi strigat: Şi eu (aud)”. Evident, o etimologie populară, pe care însă o îmbrățișează I. Vișovan (1999): “numele localității este format din «și» adverbial și pronumele personal «eu»“. Pentru denumirea localității, Pal Hunfalvi (1876) propune derivarea din magh. Sajo (< ung. só sau sov, sav, saj “sare” + jó “apă”). Ipoteza e preluată de majoritatea cercetătorilor. I. Mihali (1900) propune echivalarea “Sayo = Şieu = Sio, numit, probabil, după fântânele minerale ce se află pe Valea Şieului”. N. Drăganu (1928) indică aceiași soluție: “Şieu, de origine ungurească, derivând, cum a arătat mai întâi Hunfalvy, din ung. só sau sov, sav, saj “sare” + jó “apă, pârâu”.
De la Ștefan Vişovan (2005) aflăm că “râul de la care şi-a luat denumirea localitatea s-a numit Râul Sărat, Sărata sau Apa Sărată. Administraţia maghiară a procedat la traducerea denumirii pe care apoi românii n-au mai transpus-o în limba lor prin traducere, ci prin adaptare fonetică”, situație întâlnită și în cazul altor oiconime din județul Maramureș. Radu Popa (1977) se simte dator să ridice un semn de întrebare: “Explicat ca derivat din só + jó = râu sărat (N. Drăganu, Kniezsa, E. Petrovici). Numele altor râuri din Maramureș având același sens de apă sărată (Valea Slatinei, lângă Cuhea; râul Slătioara; Valea Sărată, lângă hotarul Giuleștilor) sunt consemnate în documentele din secolul XIV prin traducerile Sospataka, Sospatakchu și Soospatok”.
Singurul care propune o altă ipoteză este N. Roşca (2004), şi anume de la cuvântul comun şiu “teren nisipos”, prin diftongarea lui i în ie, iar în hiat i-e. V. Frăţilă (2016) precizează: explicaţiei propuse de N. Roşca se opune, în primul rând, aria formei şioi, care se găseşte prin sud-vest, Banat şi Oltenia (vezi trimiterile din DLR, la hărţile ALR). În județul Bistrița-Năsăud există patru localități cu nume identic sau asemănător: Şieu, Şieu-Măgheruş, Şieu-Odorhei, Şieu-Sfântu, Şieuţ.
(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).
