LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Șindrești

Sat aparţinător de comuna Dumbrăviţa, zona Chioar, Zona Metropolitană Baia Mare, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată pe valea Izvorului, între Rus și Dănești, la est de Dumbrăviţa şi la sud de Şişeşti; zonă de câmpie.

Prima atestare documentară: 1411 (Sandorfalva). Populaţie: 567 locuitori. Dialect: subdialect crişean. Numele comun al locuitorilor: şindreştean, –ă, şindreşteni, -e / şindreşteancă, şindreştence. Nume de familie derivat din numele localităţii: Şindreştean (119 persoane). Nume de familie frecvente în localitate: Ciocotişan, Lăpuşan. Instituții: școală primară; baze sportive: teren de fotbal (iarbă); biserică greco-catolică (de lemn, “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, 2003), biserică ortodoxă (de zid, “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, 1908; până în 1990, filie a parohiei Rus). Resurse naturale: teren arabil, livezi, fânațe. Monumente comemorative: Cruce-Monument în memoria Eroilor Nemului (1982), amplasat peste drum de biserică, la intrarea în cimitir.

Denumiri atestate: (1411) Sandorfalva, (1491) poss. wolachalis Sandorfalwa, (1582) Sándorfalu, Zandorfalwa, (1828, 1851) Sándorfalu, Sandressty, (1968) Șindrești. Evoluția numelui localității: Satul lui Şandor, Posesie românească a lui Şandor, Șandrești, Șindrești.

Soluții etimologice. Potrivit tradiției locale, satul a fost întemeiat de familiile unor tăietori de lemne din Făurești, Lăschia, Ciocotiș, Berința și Lăpuș, aduși în zonă pentru a defrișa o pădure, lemnul fiind necesar pentru lucrările miniere din Baia Mare, Baia Sprie și Cavnic. Atestările documentare arată că localitatea apare cu denumirea de Sandorfalva (=Satul lui Şandru), de unde Şandreşti (vezi atestarea din 1851) şi variantele (atestate) Şendreşti, Şindreşti. Antroponimul Şandru provine din magh. Sándor “Alexandru” (nume calendaristic, cf. gr. Aleksandros “care protejează pe oameni”). Identic cu top. Șendreni, Șendrești, Șăndrești, care apar exclusiv în Moldova, amintind de Șendrea, hatman și cumnat a lui Ștefan cel Mare, însă derivat din Șandru (< magh. Sándor “Alexandru”). Improbabilă soluția propusă de V. Trif (2019), autorul unei lucrări monografice despre această așezare: “de la ocupația locuitorilor: confecționarea șindrilei”. 

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).

GlasulMM
GlasulMM