LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Suciu de Sus
Comună, zona Lăpuş, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată în depresiunea Lăpuş, la poalele Munţilor Ţibleş, pe valea Suciului, între Suciul de Jos și Groșii Țibleșului, la 15 kilometri de Tg. Lăpuş; zonă de deal.
Localităţi componente ale comunei: Larga, Suciul de Jos, Suciul de Sus (reşedinţă). Prima atestare documentară: 1325 (poss. Zuchtu in campo superiori). Populaţie: 3.868 locuitori (în comună), 2.450 locuitori (în satul Suciul de Sus). Gospodării: 1.582 (în comună). Etnii: 3.525 români, 175 romi, 6 maghiari (în comună). Culte: 3.454 ortodocși, 168 greco-catolici, 75 penticostali (în comună). Dialect: subdialect crişean (de tranziţie). Numele comun al locuitorilor: sucean, -ă, suceni, -e / suceancă, sucence. Nume de familie frecvente în localitate: Bizo, Bud, Burzo, Butean, Paşca, Pop, Ropan. Tezaur Uman Viu (persoană purtătoare, păstrătoare şi transmiţătoare de elemente de patrimoniu cultural imaterial): Valer Burzo (1936-2017), rapsod popular din Suciul de Sus, interpret de doine folosind tehnica horea în grumaz (titlu conferit în 2011).
Instituții: primărie, secție de poliție rurală (comune arondate: Suciul de Sus, Cupşeni, Groşii Ţibleşului, Lăpuş, Băiuţ, Copalnic Mănăştur, Cerneşti, Coroieni, Vima Mică), școală primară, școală gimnazială (“Florea Mureșanu”), bibliotecă comunală (din 1955), ghișeu poștal, cabinet medical, farmacie, cămin cultural; baze sportive: terenuri de fotbal (iarbă); biserică ortodoxă (de zid, “Sfinții Trei Ierarhi”, 1886); biserică penticostală (“Sfânta Treime”, 2002). Așezământ monahal: Mănăstirea Breaza, rit ortodox, construcție de cărămidă, cu hramul “Sfânta Treime”, obște de maici (proiect inițiat de dr. Florea Mureșanu, profesor la Academia Teologică Cluj, în 1953; viața monahală e reluată după 1990).
Resurse naturale: curs de apă (pârâul Suciu), teren arabil (1.900 ha), pășuni și fânațe (6.800 ha), fond forestier (12.500 ha), livezi (90 ha), fond de vânătoare, fructe de pădure și ciuperci comestibile din flora spontană, izvor de apă minerală (pe versantul stâng al Văii Suciu). Monumente de arheologie: așezare, epoca bronzului, Cultura Suciu de Sus (punct Poduri pe coastă), sit arheologic; necropolă, epoca bronzului, Cultura Suciu de Sus (punct Poduri pe coastă); așezare, epoca bronzului, Cultura Suciu de Sus și grupul Lăpuș (punct Pe șes). Monument comemorativ: Monumentul Eroilor (1975). Monumente de for public: Statuia “Atanasie Moț Dâmbu” (participant la Revoluția din 1848) (2013, bronz; autor I. Marchiș). Târg săptămânal de mărfuri şi animale (miercuri).
Denumiri atestate: (1325) poss. Zuchtu in campo superiori, (1405) Zwech, (1514) Felseo Zöth, (1553) Felsewzewch, (1618) Felseo Züchy, (1646) Felseö Szöcs, (1662) Felsöszöcs, (1733) Felsö Sucs, (1750) F[elsö] Szöcs, (1760) Felsö Szöts, (1830) Felsö Szöcs, (1850) Szucsu din Szusz, (1854) Felsö-Szöcs, Suciul de Sus, (1909-1919) Suciu-de-sus, Felsöszöcs, (1968) Suciul de Sus. Evoluția numelui localității: Proprietatea Suciu, în câmpia de Sus, Suciu, Suciul de Sus. Denumire uzuală în prezent (alta decât cea oficială): Suciu de Sus (forma nearticulată este utilizată atât de localnici, cât și de autorități).
Soluții etimologice. Referitor la întemeierea localității, “atât descoperirile arheologice, cât şi mărturiile oamenilor transmise prin viu grai, din generaţie în generaţie, ne conduc la concluzia că satul ar fi fost fondat pe locul numit Troian, un platou pe malul pârâului Strâmba, ca să se aşeze mai târziu pe Coastă, în Pleşă şi în Aroneşti, la gura Văii Caselor, locuri mai puţin izolate”. Potrivit autorului unei lucrări cu caracter monografic dedicate așezării Suciul de Sus, localitatea “ar fi purtat numele de Scutu de Sus, care provenea de la poziţia sa naturală. Fiind înconjurat de dealuri nu prea înalte, care erau acoperite cu păduri mari şi întinse, acestea constituiau adevărate scuturi (lat. scutulum «scut mic», scutum «scut; apărare») şi oprelişti pentru duşmani, care greu se încumetau să le străbată, servind drept ascunzători în caz de necesitate”. Facem precizarea că atestarea poss. Zuchtu in campo superiori (1325), la fel ca şi poss. Zuchtu (1325) pentru Suciul de Jos, par mai degrabă transcrieri defectuoase, decât indicarea unei denumiri vechi de forma Scutu de Sus sau Scutu de Jos. În opinia noastră, denumirea localității provine din antroponimul Suciu, derivat din apelativul suci “blănar, cojocar”. Din secolul al XVI-lea, primeşte determinantul “de Sus”, pentru a se diferenţia de cealaltă localitate cu numele Suciu (de Jos).
(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).
