MARAMUREȘ – 50 de localități din județ, afectate de fenomenele meteo periculoase anul trecut

Maramureșul este din ce în ce mai frecvent lovit de fenomene meteo periculoase, care lasă în urmă pagube serioase. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a anunțat că în cursul anului 2022, în județul nostru în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, au fost afectate 50 de localități din 22 de U.A.T.-uri. Au fost afectate  2 poduri, 16 podețe și traversări pietonale, 1 km de drumuri județene, 5,2 km de drumuri comunale, 94,10 km – străzi, 11,5 km drumuri forestiere și agricole, 2 – construcții hidrotehnice, 1 km- rețele de alimentare cu apă/canalizare, 6 –alte pagube (eroziune mal și colmatare curs de apă ).

„Valoarea totală a pagubelor se ridică la 10.882.185 de lei. Au fost întocmite şi transmise Ministerului Afacerilor Interne 10  Rapoarte de sinteză privind apărarea împotriva inundaţiilor, accidentelor la construcţiile hidrotehnice şi secetei hidrologice din judeţul Maramureş.

Pentru validarea evaluărilor realizate de C.L.S.U. ca urmare a inundaţiilor, au fost constituite comisii mixte, fiind emise în acest sens 10 ordine de prefect”, precizează CJSU Maramureș.

FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE – GRINDINĂ VIJELIE

Tot anul trecut, conform raportului CJSU Maramureș, în data de 01.07.2022, s-au înregistrat pecipitații abundente, instabilitate atmosferică temporar accentuată, grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie care au afectat Turnul de la Biserica Ortodoxă „Sfinții Mihail și Gavril” din comuna Coroieni sat Dealu Mare, producând pagube în valoare de 300.000 lei.

În perioada 21.08-22.08.2022, s-au înregistrat pecipitații abundente, instabilitate atmosferică temporar accentuată, grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și grindină de mici dimensiuni  care au afectat 2 U.A.T.-uri producând pagube în valoare de 18.000 lei.

Marcel Șerban

dh
dh