
MARAMUREȘ. Alunecare de teren în Repedea. DJ 187 este blocat
Atenție șoferi, DJ 187 este blocat după ce o alunecare de teren s-a produs în localitatea Repedea. Azi noapte s-a intervenit pentru a debloca carosabilul.
”Vestea bună este că sunt doar pagube materiale și colegii mei de la Drumuri și Poduri, din subordinea Consiliului Județean Maramureș, intervin prompt pentru a debloca carosabilul și a evita alte evenimente nedorite. Vestea mai puțin bună este că, în această seară, Drumul Județean 187 a fost blocat de alunecări de teren, pe raza localității Repedea.
Condițiile meteo neobișnuite din această perioadă au dus la producerea unor fenomene naturale de risc în întreg județul. Zilele trecute am avut parte de inundații în zona Borșa și Vișeu de Sus. Azi, infiltrațiile de la ploile abundente ne-au adus această provocare pe care ne străduim să o gestionăm cât mai repede și eficient. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Am dispus deplasarea de urgență a echipelor societății Drumuri și Poduri, care intervin cu utilaje grele, un TAFF și două buldoexcavatoare, pentru deblocarea drumului și asigurarea zonei. La o oră de la începerea acțiunii am reușit să degajăm o bandă de circulație. Estimăm ca până în jurul orei 1.00 să finalizăm curățarea și asigurarea carosabilului. Circulați cu atenție mereu, dar mai ales în această perioadă în care vremea nefavorabilă ne pune în dificultate”, a transmis Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA